La sfârșitul lunii trecute, mai precis la data de 26 aprilie, s-au împlinit 55 de ani de la moartea lui Vasile Voiculescu, medic, poet, scriitor, personalitate de marcă a perioadei interbelice.

„(…) A murit de tuberculoză lombară, după patru ani de detenție politică drastică (torturi, bătăi…) și un an de calvar fizic la domiciliu. Vasile Voiculescu a fost cel mai valoros scriitor «tradiționalist» modern al secolului XX (n. 27 noiembrie 1884, Pîrscov, jud. Buzău. Numele la naștere era Voicu). (…)

Absolvent de Medicină la București (după ce începuse Literele și Filosofia), doctor «fără arginți» (doctorat cu o teză despre «Rezecţia intestinelui cu sutură în hernii strangulate»), cu activitate de igienist, misionar & apostolat social rural, căsătorit cu o colegă de an (Maria Mitescu) de la care a avut cinci copii; atras de psihofizică, Voiculescu l-a «vindecat», în anii ‘30, de priapism pe Carol II (a ajuns și medic al familiei regale), devenit, astfel, fidel Elenei Lupescu”, menționează criticul literar Paul Cernat.

Tratament dureros: ace de seringă înfipte în penis

L-a „vindecat” de priapism pe Carol al II-lea e însă mult spus, chiar dacă sunt folosite ghilimelele de rigoare. În ce consta boala regelui României?

Priapismul (Priapus, zeul fertilitatii în mitologia greacă) constă într-o erecție prelungită și foarte dureroasă, care poate dura de la cîteva ore la cîteva zile, independent de actul sexual, și în care sîngele pătruns în penis ca urmare a excitației are tendința să se coaguleze acolo și să nu mai dreneze organul sexual masculin, permițîndu-i astfel să se relaxeze după ejaculare.

De remarcat că Vasile Voiculescu nu putea face mare lucru, la acea vreme, pentru monarhul țării. Mai mult, tratamentele epocii erau extreme de dure. Ele se reduceau la înfigerea unor ace de seringă în penis și în extragerea artificială a sîngelui.

Dezvăluirile lui Argetoianu

Priapismul cunoaste trei faze. În prima, vasele penisului sunt intacte, elastice și capabile să dreneze sîngele în timp de cîteva ore, bărbatul avînd senzația unei virilități deosebite, de cele mai multe ori fiind inconștient că este vorba de o maladie.

În faza a doua, erecția prelungită devine dureroasă, producînd o indispoziție de lungă durată, cu manifestări de chin la primele ore ale dimineții și cu influențe asupra echilibrului energetic și nervos.

Cu ocazia unor întrevederi matinale, Constantin Argetoianu (om politic – preşedinte al Consiliului de Miniştri al României între 28 septembrie 1939 şi 23 noiembrie 1939 -, deținea un doctorat în medicină la Paris) avea să noteze în deja celebrul său jurnal: „Mă întâlneam dimineața cu un rege istovit, cu ochii scurși, cu privirea sticloasă și cu mintea închisă, înfățișare ce părea mai mult consecința unei epuizări nervoase patologice, decît a unei oboseli naturale”.

Și, într-adevăr, de multe ori Carol al II-lea se trezea din somn în dureri atroce, ca urmare a efectului stimulator al viselor asupra erecției. Ajungea regulat să-și trateze violent partenera, cu scopul de a produce ejacularea rapidă și încetarea durerii. A fost și unul dintre motivele pentru care regina Elena s-a îndepărtat de soțul ei.

Iată ce nota Argetoianu în memoriile sale: „Intimile principesei Elena lăsau să se înţeleagă că motivul principal al fobiei acesteia pentru regalul ei soţ era brutalitatea cu care o supunea, zi şi noapte, în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea, îndatoririlor ei conjugale”.

Regina Maria și boala sângelui

Ciudata maladie a lui Carol al II-lea nu era considerată o boală de natură sexuală, ci una a sângelui. Se spune că pricipele ar fi dobândit boala ca urmare a unei dereglări genetice cauzate de încrucişările de secole ale familiei nobile din care provenea.

De altfel, Regina Maria semnalează consecințele acestei presupuse afecțiuni genetice în amintirile sale: „Cînd a fost vorba de o căsătorie între fiul meu Carol și Olga, fiica mai mare a țarului, eu am fost împotriva acestei idei din pricina misterioasei hemofilii (…) Știam că biata Albe trecuse moștenitorului ei această boală și nu îndrăzneam să privesc în față o asemenea primejdie pentru familia noastră.

Cu toate aceste precauții, Regina Maria nu l-a putut feri pe fiul ei de priapism.

Rugul aprins de la Mînăstirea Antim

Că  l-a „vindecat” sau nu pe Carol al II-lea, cert e că medicul Vasile Voiculescu a avut, ulterior, un destin tulburător, zdrobit cu ferocitate de comuniști.

Consemnează criticul Paul Cernat: „Creștin-ortodox autentic (după moartea de AVC soției, practică o asceză isihastă, deși literatura sa se erotizează), nu fusese legionar, antisemit sau adept al extremei drepte. (…) Bătrîn și bolnav (operat de prostată), scriitorul-medic a fost condamnat în 1958 pentru implicarea în gruparea «mistică» Rugul aprins de la Mînăstirea Antim (ar fi intenționat chiar să devină călugăr) și eliberat complet invalid în 1962.

Pe patul de moarte, unde ajunge să fie hrănit cu forța de familie, refuză ofertele de colaborare ale noului regim, mediate de Tudor Vianu. Uluitoare e replica sa despre Mihai Beniuc – alt «recuperator» oficial: «ăsta e totuși poet adevărat». După moarte, (n.r. – Vasile Voiculescu) va fi recanonizat oportun”.