Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Văzând în primăvara lui 1866, harta noii țări, cu Marea Neagră. Dunărea și Carpații, Carol de Hohenzollern Sigmaringen a acceptat provocarea. Voia să meargă undeva unde avea viitor și el dar și țara unde urma să vină.
A împânzit România cu drumuri și căi ferate. A avut idei de a lega București de Dunăre și Constanța de Dunăre prin canale navigabil. Dar pur și simplu, era prea mult peste puterile țării. Rămâne însă, în urma sa rețeaua feroviară românească.
S-a spus că el le-a făcut cadou membrilor Guvernului ceasuri. Asta ca să le arate că România trebuie să aibă punctualitate.
„Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român”
Autorul acestor vorbe, Carol de Hohenzollern Sigmaringen s-a născut la Sigmaringen, în Baden-Wurtenberg la 20 aprilie 1839. Tatăl său, ministru-prezident al Prusiei, Prințul Karl Anton se căsătorise cu o rudă a lui Napoleon III, Josephine de Baden. Tânărul era al doilea născut al familiei. Așadar, fratele lui, Leopold ar fi moștenit titlul și funcția tatălui lor.
Carol a studiat arta militară, istoria, devenind ofițer de cavalerie. A luptat în războiul dintre Germania și Danemarca, la finalul căruia, Germania a obținut ducatele de nord, Schlesswig-Holstein. Uterior, prin diligențele lui Napoleon al III-lea dar și cu acordul lui Bismarck a dat curs solicitării lui Ion C.Brătianu, lider politic liberal.
Era așteptat pe tronul României, vacantat la 11 februarie 1866. El ar fi trebuit să fie acel politician încadrat în modelul de prințul străin cerut la 1857, de Adunările Ad Hoc și garantat de Convenția de la Paris din 1858. Cuza fusese doar o întreprindere provizorie a clasei politice românești.
Plebiscitul din 20 aprilie 1866 i-a spus un mare „DA!”. Călătorind incognito din Prusia până la Turnu Severin, Principele Carol a pus piciorul pentru prima dată pe pământ românesc, debarcând pe 8/20 mai 1866, la Turnu Severin. Apoi, cu trăsura, a ajuns în 2 zile, la București unde, după ce a depus jurământul pe 10/22 mai 1866, a spus: „Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român”.
De la Principat, la Regat în numai 15 ani
Carol I a domnit de la 10 mai 1866 până la 14 martie 1881 ca Principe și de la 14 martie 1881 până la moartea sa, pe 10 octombrie 1914, ca rege.
Constituția de la 1866 a fost adoptată sub domnia sa. A reușit să creeze un sistem politic pluralist cu două mari partide, liberal și conservator. A reușit să cucerească pentru țara sa independența de stat și să permanentizeze ieșirea la Marea Neagră prin obținerea Dobrogei, intrată sub administrație românească la 14 noiembrie 1878.
Carol I a fost practic acel suveran capabil să modernizeze România. Era suficient de occidental ca să impună ordinea, dar și suficient de deștept să armonizez ordinea germană cu bazarul balcanic de la noi. Carol I a impus succesiunea prin nepotul său Ferdinand și a consolidat parlamentarismul. Înțelept, a ales să fie înmormântat la Curtea de Ageș, unde a creat tradiția necropolei regale.
„(România) a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene”
Testamentul lui Carol I a fost datat 14/26 februarie 1899. Regele Carol I a decedat la 10 octombrie 1914. Așa cum și-a propus când i s-a pus pentru prima dată harta României în față, România și-a consolidat accesul la Mare prin dobândirea Dobrogei în 1878 și a Cadrilaterului în 1913.
Rămân memorabile cuvintele scrise de mâna sa în „Testamentul ” său:
„...gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa.
Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României , care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului...”
