Podul Grant intră în reparații, circulația se restricționează

Podul Grant intră în reparații, circulația se restricționează

Circulaţia pe breteaua de coborâre pe Calea Giuleşti spre Pasajul Basarab/Calea Plevnei (aferentă sensului de circulaţie Turda – Crângaşi) a Podului Grant va fi restricţionată începând de miercuri, în contextul lucrărilor de reabilitare şi consolidare a podului.

Brigada Rutieră precizează că acest lucru se va întmpla de miercuri, ora 11.00. Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri şi să utilizeze strada 9 Mai ca variantă de ocolire. Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News