Pod construit după inundațiile din 1970 intră în primele reparații capitale. Este singurul care face legătura între un cartier și oraș
- Cora Muntean
- 10 iunie 2019, 20:44
După inundațiile din 1970 din Tîrgu Mureș, când râul Mureș s-a revărsat și apele au ajuns până în centrul orașului, la 5 kilometri de cursul normal, a fost nevoie măsuri de regularizarea cursului râului și crearea unor canale de fugă.
În 1982 a fost construit cel mai mare pod din Tîrgu Mureș, singurul care face legătura dintre cartierul Unirii cu municipiul, cartier care s-a extins și înspre comunele limitrofe, unde s-au construit foarte multe case. În cazul în care podul cedează sau folosirea lui ar devein un pericol, locuitorii din cartier rămân izolați.
Începând din 12 iunie, podul intră în prima reparație capitală. Lucrările sunt necesare deoarece specialiștii au constatat degradări majore și infiltrații puternice.
Municipalitatea anunță că până în 9 septembrie, când se preconizează că vor fi gata lucrările, vor fi restricții de circulație. Traficul rutier pe podul Mureș se va face pe două benzi, respectiv - partea dreaptă sensul de mers dinspre cartierul Unirii înspre zona centrală. Lucrările de reabilitare constau în: decopertare, armare (confecționare și montare armătură), turnarea betonului pentru placa de bază, aplicarea materialului hidroizolant, iar în final se vor turna cele trei straturi de mixtură asflatică.
Pe tronsonul neafectat de lucrări, circulația se va desfășura pe câte o bandă de circulație pe sens, fiind montate indicatoare de presemnalizare și semnalizare, iar echipaje ale Poliției Locale și Poliției Tîrgu Mureș vor fi prezente în zonă pentru fluidizarea și siguranța traficului auto.
Mașinile de peste 3,5 tone vor fi îndrumate pe rute ocolitoare pentru facilitarea tranzitului autoturismelor, autobuzelor care asigură transportul local în zona podului Mureș.
În luna noiembrie a anului trecut, Primăria Tîrgu Mureş a semnat un contract pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală II, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care se s-au alocat 5 milioane de euro pentru repararea podului rutier.
In acest proiect, cofinanțarea din partea municipalității se ridica la circa 10%. Suprafaţa totală a lucrării este de 11.700 de metri pătrați.