Pod de CARTE peste PRUT de CENTENAR

Pod de CARTE peste PRUT de CENTENAR

Biblioteca Metropolitană București a transferat, într-un program de transfer de carte, vineri cu titlu gratuit către Biblioteca Bogdan Petriceicu Hașdeu din Chișinău, Republica Moldova, un număr de 3000 de volume, reprezentând a treia tranșă dintr-un transfer de 20.000 de volume.

Până acum au fost transferate, în cadrul programului de donație de carte, 7000 de cărți, urmând ca până la sfârșitul anului să fie transferate și restul de 13.000.

“Cu această ocazie, o delegație a Bibliotecii Metropolitane a vizitat trei spații ale Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hașdeu, printre care și Biblioteca Mihai Eminescu, bibliotecă ce va găzdui anul acesta Congresul Mondial al Eminescologilor, în luna septembrie.

În luna martie a fost semnat un Acord de Parteneriat între Biblioteca Metropolitană București și Biblioteca B.P. Hașdeu din Chișinău, potrivit căruia, în an de Centenar al Marii Uniri, cele două biblioteci municipale își vor da mâna spre a organiza și derula împreună o serie de activități culturale.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice ce facilitează accesul la informare și lectură prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.