PNL va face recurs la Înalta Curte în chestiunea alegerii primarilor într-un singur tur
- Andreea Udrea, consultant politic
- 15 aprilie 2016, 17:57
PNL ia act de decizia Curţii de Apel Bucureşti de a refuza transmiterea către Curtea Constituţională a sesizării de neconstituţionalitate depusă cu privire la organizarea alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin şi anunţă că în acest caz va folosi instrumentul recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termenul prevăzut de lege.
"Sperăm ca dezideratul revenirii la formula alegerii primarilor în două tururi de scrutin să fie atins cât mai curând şi să ajungem, astfel, la momentul de maturitate al societăţii româneşti. Actuala normă, pe care o apreciem nedreaptă, trebuie corectată cât mai curând de actualul Parlament sau în viitorul mandat legislativ", susţin liberalii într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, demersul PNL a vizat obţinerea unui răspuns clar din partea singurei instituţii din stat care are atributul de a face acest lucru, respectiv Curtea Constituţională, cu privire la situaţia permisă în acest moment de legea electorală.
"Un primar poate obţine mandatul cu votul unei minorităţi şi să-l exercite în pofida neîncrederii exprimate, prin vot, de o majoritate a celor care şi-au exprimat opţiunea. Astfel, situaţia în care mandatul este atribuit unui candidat care beneficiază de sprijinul a mai puţin de jumătate plus unu dintre alegătorii care s-au prezentat la urne ridică semne de întrebare îndreptăţite asupra legitimităţii şi reprezentativităţii acelui primar. Din acest punct de vedere, ne exprimăm regretul cu privire la imposibilitatea de a obţine un răspuns îndreptăţit asupra constituţionalităţii ori a neconstituţionalităţii modului de alegere a primarilor, fapt pentru care asupra scrutinului din 5 iunie rămâne o urmă de îndoială justificată", se arată în comunicatul PNL.