PNL luptă cu toate ARMELE contra PSD. Va ataca la CCR Fondul Suveran de Investiții

PNL luptă cu toate ARMELE contra PSD. Va ataca la CCR Fondul Suveran de Investiții

PNL a despus vineri o sesizare de neconstituţionalitate la CCR, privind proiectul de lege al înfiinţării Fondului Suveran de Investiţii.

„Între forma adoptată de Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, şi forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, constatăm existenţa unor deosebiri majore de conţinut în privinţa modului în care se constituie aportul de capital în natură prin adăugarea în forma adoptată de camera decizională a 10 entităţi economice (dintre care 4 entităţi economice, antecitate, nu au fost avute în vedere nici în forma iniţială a legii şi nici după dezbaterea desfăşurată în Senatul României)”, se arată în sesizarea depusă de PNL, citată de Mediafax. 

Sesizarea a fost semnată de 66 de deputaţi PNL. „Această lege încalcă principiul bicameralismului, în sensul că la Camera Deputaţilor au fost introduse în lege noi companii, pe lângă cele iniţiale, care urmează să intre sub administrarea acestui fond mamut, companii care nu au primit şi votul senatorilor. Aşadar, din start, legea are un caracter neconstituţional! Legea încalcă şi art.135 din Constituţie, care consacră faptul că România este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurentă.(...)

Cel mai grav este faptul că prin această lege se încalcă şi art.136 din Constituţie, deoarece proprietate privată a statului este transferată în proprietatea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, iar statul va fi pus în imposibilitatea de a-şi îndeplini funcţia sa principală – de a proteja interesele naţionale ale românilor. Curtea s-a pronunţat de mai multe ori în această chestiune! Legea sfidează toate regulile economiei de piaţă funcţionale şi ale concurenţei libere!”, susţinea pe 6 iunie Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.