PNL își lansează, la Constanța, candidații pentru alegerile locale

PNL își lansează, la Constanța, candidații pentru alegerile locale

Biroul Politic Național al PNL s-a intrunit, în această seară, la Constanța pentru a pregăti Liga Aleșilor Locali de mâine dar și lansarea candidaților partidului la alegerile locale, în prezența a peste 2000 de membri de partid.

Ședința BPN al PNL a pus la punct, potrivit co-președintelui Alina Gorghiu, punctele de vedere ale partidului referitoare la agenda parlamentară de la începutul săptămânii viitoare precum și adoptarea celor trei puncte ale rezoluției Ligii Aleșilor Locali care urmează a fi adoptate mâine. Moțiunea pe justiție a ALDE, pe care liberalii o numesc “Ghiță-Ponta” va fi, astfel, respinsă. Alina Gorghiu s-a arătat, apoi, mirată de graba cu care Călin Popescu Tăriceanu și Valeriu Zgonea au pus presiune, in această seară, pe CA al TVR pentru a impune o persoană pentru funcția de președinte al TVR.

Alina Gorghiu i-a anunțat, apoi, pe  jurnaliști că “nu e glumă” și că luni în Camera Deputaților se va discuta interzicerea filmatului votului cu bile, dând de înțeles că, în plen, în ciuda opoziției liberalilor, propunerea PSD va trec.  E a acuzat partidul lui Liviu Dragnea că se întoarce la practicile din 1990 când se reușea astfel “cucerirea minților” din Românai. “Votul nu ar trebui să fie secret în cazul ridicării imunității”, a spus Gorghiu, precizând că PNL a depus in urmă cu un an un proiect de lege în acest sens.  

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a ținut să lămurească și modificările la legea finanțării partidelor și a campaniilor electoral prin care parlamentarii au obținut “iertarea” de datorii a partidelor lor in timpul campanilor electorale. “Noi am reușit recuperarea restanțelor din partea filialelor. Astăzi nu mai avem conturile blocate, nu suntem în situația să ni se aplice această lege. Nu este cazul de vreo amnistie așa cum a fost interpretată legea, toate datoriile vor fi plătite. Este mai degrabă o perioadă de grație pentru partidele politice în sensul de a li se putea facilita participarea in campania electorala. Dar PNL nu intră sub incidența acestei modificări legislative” a precizat Alina Gorghiu. Nu a răspuns insă la întrebarea EVZ dacă președintele Klaus Iohannis ar trebui, sau nu, să promulge legea.

PN al PNL a finalizat toate candidaturile pentru alegerile locale, cu excepția județului Mureș și a municipiului Bistrița Năsăud, unde Adrian Titieni s-a retras. “Toți candidații vor fi mâine la Constanța pentru a fi lansați. Astăzi a fost  desemnat și candidatul pentru funcția de președinte al CJ Ialomița, deputatul Tinel Gheorghe” a explicat co președintele Vasile Blaga. Întrebat despre propunerea privind pensiile speciale pentru aleșii locali, Vasile Blaga a făcut trimitere la primul proiect de lege cu o asemnea inițiativă, declarat neconstiuțional.”Este un demers populist al lui Liviu Dragnea ca să amăgească primarii înainte de alergeri”. Cât despre Constanța, cei doi lideri ai PNL sunt convinși că atât primăria cât și Consiliul Județean vor fi câștigate de liberali, amiralul Vergil Chițac, respectiv deputatul George Dragomir.