PNL nu se lasă. Atac la adresa coaliţiei PSD-ALDE. O nouă sesizare a Comisiei de la Veneţia
- Lucian Ionescu
- 6 martie 2019, 15:36
Partidului Național Liberal a solicitat, miercuri, Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de a admite sesizarea Comisiei de la Veneția față de noile modificări aduse Legilor Justiției prin Ordonanțe de Urgență. Potrivit unui comunicat de presă emis de PNL, deputatul Ionuţ Stroe a prezentat situația cu care se confruntă sistemul de justiție din România.
De asemenea, Ionuţ Stroe a precizat în sesizare „modalitatea în care actuala guvernare înțelege să opereze modificări asupra legislației, în mod intempestiv, fără consultări publice, fără respectarea observațiilor Consiliului Superior al Magistraturii și în sfidarea recomandărilor Comisiei Europene”.
„Felicit pe această cale delegația parlamentară a PNL în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care în susținerea acestui demers a obținut sprijinul partenerilor europeni.
Noua sesizare a Comisiei de la Veneția trasează o linie roșie în atacul PSD-ALDE la independența Justiției, întrucât orice pas înainte făcut de această guvernare va duce la reacții extrem de dure ale partenerilor europeni.
Este cazul ca PSD-ALDE să se oprească din a face orice alt gest de legiferare împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene. În caz contrar, liderii PSD-ALDE comit un act de trădare a intereselor naționale și se vor face responsabili de sancțiunile pe care le va suporta România.
Somez public Guvernul să oprească orice alt demers legislativ în domeniul Justiției sau în domeniul penal până când experții Comisiei de la Veneția vor finaliza analiza asupra modificărilor produse în cadrul legislativ din România”, se mai precizează în comunicatul PNL.