PNL a cerut cinci demisii: Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu
- Andrei Arvinte
- 21 iunie 2026, 14:58
congres PNL / sursa foto: captură video
La Congresul Extraordinar al PNL, convocat de președintele Ilie Bolojan, s-a cerut demisia de onoare pentru Lucian Bode, fost secretar general al partidului, Rareș Bogdan, europarlamentar, Adrian Veștea, premier desemnat, Hubert Thuma, șeful filialei Ilfov și Alina Gorghiu, șefa filialei Argeș.
Rezoluția prin care s-au cerut cele cinci demisii, votată în unanimitate la Congresul Extraordinar al PNL
Congresul PNL a supus la vot două rezoluții, prima dintre ele fiind una privind refuzul oricărei colaborări cu PSD, cea de a doua vizând cererea unor demisii de onoare.
Ambele rezoluții au fost aprobate de cei prezenți la Congresul Extraordinar al PNL, cea de a doua cu unanimitate.
Partidul a decis să le ceară celor cinci - Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu - să își dea demisia până luni la ora 12:00, urmând ca, în caz contrar, să fie declanșate procedurile disciplinare împotriva lor.
Ce prevăd cele două decizii ale partidului
„Hotărârea 1: Având în vedere situația politică actuală, congresul reconfirmă deciziile Biroului Politic Național extins, de a nu mai face coaliție cu PSD. Dacă PSD va fi la putere, PNL va fi în opoziție. Votarea, susținerea sau participarea la construcția unui guvern cu PSD de către un membru PNL îl va plasa pe acesta în afara liniei politice stabilită de congres, generând excluderea lui”, a fost prima rezoluție propusă la Congesul Extraordinar al partidului, aprobată prin vot deschis.
Cea de a doua rezoluție, adoptată tot prin vot deschis, în unanimitate, suna astfel: „Hotărârea 2: Congresul PNL constată că domnii Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu au participat la acțiuni și demersuri contrare intereselor partidului.Congresul le solicită demisia din calitatea de membri ai PNL. În situația în care acestea nu își vor prezenta demisia până pe 22 iunie la ora 12.00, Congresul mandatează Biroului Permanent pentru declanșarea procedurilor de excludere”.