Grupul parlamentar PPDD şi-a schimbat, ieri, denumirea în Grupul „Democrat şi Popular”.
Tot ieri, deputații PMP au anunțat că vor face parte și ei din acest grup.
Colaborare doar în Parlament
Președintele PMP, Eugen Tomac, a precizat că este vorba de o colaborare doar la nivel parlamentar.
„Colaborarea dintre cele două formațiuni se limitează exclusiv la activitatea parlamentară, fiecare dintre acestea urmărindu- şi, în afara Parlamentului, propria linie politică”, a spus Tomac. Grupul parlamentar va fi format din 16 deputați, din care 6 sunt de la PMP și 10 de la PND. „Fiecare dintre grupuri o să-şi păstreze identitatea, iar motivul pentru care am făcut această asociere în cadrul acestui grup constă în o mai bună exercitare a mandatului parlamentar”, a spus, la rândul său, Daniel Fenechiu, deputat al Partidului Naţional Democrat, partid al cărui fondator este.
El a mai spus că, săptămâna trecută, cele două formaţiuni au semnat un protocol de colaborare. „Protocolul concretizeză independenţa celor două formaţiuni politice”, a spus Fenechiu.
Pe de altă parte, fiecare dintre formaţiuni va merge pe drumul său: PMP „împreună cu Traian Băsescu”, PND „fără Dan Diaconescu”.