Planul monstruos al lui Putin, devoalat! Ţările NATO pe care le va ataca: Nu va fi ultimul război

Planul monstruos al lui Putin, devoalat! Ţările NATO pe care le va ataca: Nu va fi ultimul război Sursă: Malivoja | Dreamstime.com

Un oligarh rus a declarat că Vladimir Putin se pregătește să lanseze atacuri în Țările Baltice, dacă nu va obține o victorie în Ucraina. Relațiile dintre Rusia și Lituania, Letonia și Estonia sunt extrem de tensionate după ce acestea din urmă au interzis importurile de gaze rusești, o decizie în premieră în Europa.

Mihail Hodorkovski, oligarh rus și unul dintre cei mai aprigi critici ai lui Vladimir Putin spune că liderul de la Kremlin înnebunit din cauza rezistenței Ucrainei. El se aștepta la un război de scurtă durată și o victorie facilă. În plus dacă Putin nu va obține o victorie se va pregăti de noi atacuri.

„Sunt absolut convins că, dacă decide că a câștigat în Ucraina, acesta nu va fi ultimul său pas, ultimul război. Următorul pas va fi în țările baltice”, a declarat Mihail Hodorkovski, potrivit Insider.

Noua țintă: Țările Baltice

Hodorkovski a fost considerat cel mai bogat om din Rusia până în 2003 când a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru infracțiuni economice. El a susținut că anchetarea sa a fost una politică, ordonată de Putin. A fost eliberat în 2013 și a părăsit Rusia, devenind unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Vladmir Putin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mihail Hodorkovski spune că țările baltice sunt în pericol și că Rusia pregătește deja propaganda în cazul unui viitor atac. „Propagandiștii săi au început deja să pregătească societatea rusă pentru un atac asupra unor țări membre ale NATO. Ei vorbesc despre asta constant. Este o pregătire a opiniei publice pentru asta”, afirmă Hodorkovski, protrivit sursei citate. Rusia a anunțat săptămâna trecută că nu va ataca țări membre ale NATO, decât „dacă este nevoită”.

Relații tensionate

Țările baltice, Lituania, Letonia și Estonia au anunțat pe 18 martie că au expulzat 10 diplomați ruși și au acuzat Moscova de crime de război și crime împotriva umanității. Mai mult, anunțaseră anterior că vor redenumi străzile pe care se află ambasadele Rusiei din capitalele lor pentru a onora Ucraina.

„Atacurile militare ale Rusiei împotriva civililor, a bunurilor civile, a spitalelor, a școlilor și a bunurilor culturale sunt crime de război și crime împotriva umanității”, a declarat ministerul de Externe al Lituaniei, într-un comunicat remis presei.

În replică Rusia a luat aceeași măsură și expulzat la rândul ei 10 diplomați in țările Baltice. Relațiile dintre Rusia și statele baltice au devenit extrem de tensionate, după ce în data de 3 aprilie, acestea au anunțat că vor sista toate importurile de gaze rusești, fiind primele țări din Europa iau această măsură.