Planul lui Iohannis pentru alegerile anticipate va eșua! Cum e posibil!

Planul lui Iohannis pentru alegerile anticipate va eșua! Cum e posibil!

Fostul președinte al Curții Constituționale a României, judecătorul Augustin Zegrean spune că Parlamentul poate împiedica foarte ușor planul președintelui României, de a organiza alegerile anticipate.

Zegrean spune că cel mai simplu mod de a bloca planul președintelui, este ca parlamentarii PSD și Pro România, să nu asigure cvorumul necesar la ședința de investirea noului Guvern. ”În Constituție nu este un termen până la care Parlamentul trebuie să voteze propunerea președintelui pentru noul premier. Se poate întâmpla asta. Mie mi se pare inutilă toată povestea asta cu alegerile anticipate. Ele nu pot avea loc mai devreme de finalul lunii iunie. La 1 iulie, Parlamentul intră în vacanță, și mai ales pentru ce se fac aceste alegeri anticipate. Rețineți, absurdul nu are limite”, a spus Zegrean.

De asemenea, fostul judecător a mai spus că în toată această perioadă de neliniște politică, până la votarea unui nou Guvern, de către Parlament, Ludovic Orban poate să fie premier interimar, funcție din care nu se poate demisiona. ”Orban nu poate să demisioneze, pentru că timp de 45 de zile trebuie să asigure interimatul. Dacă își dă demisia, președintele poate desemna un alt ministru care să ocupe funcția de premier interimar”, a mai spus Zegrean.

Fostul președinte al CCR s-a întrebat retoric despre cui folosește acest haos în care se afundă România. ”În ce situație suntem. Judecătorii nu prestează în sălile de judecată și se gândesc tot timpul la proteste, Guvernul este demis, Parlamentul este amenințat cu dizolvarea, cine mai conduce țara asta, nu știu”, s-a întrebat Zegrean.