Plahotniuc ar putea fi extrădat mai devreme de 25 septembrie, anunță șeful IGP

Plahotniuc ar putea fi extrădat mai devreme de 25 septembrie, anunță șeful IGP

Republica Moldova. Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, ar putea ajunge în Republica Moldova mai devreme decât data de 25 septembrie, așa cum s-a vehiculat inițial. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a anunțat luni, 15 septembrie, că autoritățile de la Chișinău au recepționat pachetul complet de acte privind extrădarea acestuia din Grecia.

Potrivit șefului IGP, declarația anterioară referitoare la 25 septembrie a fost „interpretată greșit” de opinia publică.

„Când am spus că pe 25 septembrie va fi la Chișinău, asta nu înseamnă că va veni exact pe 25. Poate ajunge mai devreme. Eu am spus-o ca să lăsăm loc pentru alte interpretări ce se fac și așa mai departe. Și, în acea etapă, spuneam că, de fapt, nu există tot pachetul de documente venit din partea statului elen. Întregul pachet a ajuns la poliție abia azi-dimineață”, a explicat Cernăuțeanu la o emisiune de la un post privat de televiziune.

Viorel Cernauteanu

Viorel Cernăuțeanu / sursa foto: captură video

El a adăugat că autoritățile depun toate eforturile pentru ca procedura de extrădare să fie finalizată înainte de 25 septembrie.

Pregătiri tehnice și măsuri de securitate

Șeful IGP a menționat că eventualele întârzieri sunt cauzate exclusiv de procedurile legale și de pregătirile logistice necesare.

„Conform procedurii, totul trebuie asigurat pas cu pas. Am început pregătirile cu două - trei săptămâni înainte, pentru a evita probleme precum lipsa biletelor sau alte aspecte de securitate”, a declarat Cernăuțeanu.

El a subliniat că detalii precum locul, data și ora aducerii lui Plahotniuc în țară nu pot fi făcute publice, din motive de securitate.

„Nu este corect din partea unei instituții a statului să spună la ce rute și la ce oră. Noi asigurăm un proces tehnic de extrădare a unei persoane și atât”, a precizat șeful IGP.

Dosarul „Furtul miliardului”: ședințe amânate

Între timp, procurorii au anunțat că vor să judece separat dosarul lui Vladimir Plahotniuc privind frauda bancară. La Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, ședința programată luni, 15 septembrie, s-a încheiat în mai puțin de o oră din cauza absenței avocatului Lucian Rogac.

Sursa foto: TRM

Acesta a solicitat printr-o cerere scrisă amânarea a trei ședințe, invocând faptul că se află în Grecia. Instanța a respins însă solicitarea și a dispus desemnarea unui avocat plătit de stat pentru a-l reprezenta pe Plahotniuc.

„Se respinge cererea de amânare a ședințelor de judecată preconizate pentru 15, 19 și 22 septembrie depuse de avocatul Lucian Rogac. Se solicită Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat să desemneze un avocat”, se arată în hotărârea instanței.

Procurorii: „Extradarea schimbă procedura”

Procurorul de caz, Octavian Iachimovschi, șef adjunct al Procuraturii Anticorupție, a declarat că lipsa avocatului a fost „nejustificată”. Totodată, el a explicat de ce este necesar ca dosarul lui Plahotniuc să fie separat de celelalte.

„Faptele au fost săvârșite în perioade diferite, în circumstanțe diferite. Acum au apărut circumstanțe noi – extrădarea domnului Plahotniuc. Dumnealui urmează să execute mandat de arest, iar cauzele în care sunt persoane arestate se examinează preferențial, în mod de urgență”, a spus Iachimovschi.

Vladimir Plahotniuc, extrădare Republica Moldova

Sursa foto: Facebook/Vladimir Plahotniuc

Ce riscă Plahotniuc

Vladimir Plahotniuc este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale implicate în frauda bancară. Procurorii spun că acesta riscă până la 25 de ani de închisoare – 15 ani pentru escrocherie și 10 ani pentru spălare de bani.

Fostul lider democrat mai figurează în alte trei dosare penale de rezonanță, aflate la etapa de investigație. După aducerea în țară, el va fi plasat în arest preventiv.

Amintim că Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în 2019 și a fost dat în urmărire internațională. În iulie 2025, el a fost reținut pe Aeroportul din Atena, iar extrădarea sa este acum în curs de finalizare.