Piţurcă, Găman şi Bărboianu, reclamaţi la Parchet

Piţurcă, Găman şi Bărboianu, reclamaţi la Parchet

Adrian Mititelu, patronul echipei Universitatea Craiova, a depus ieri o plângere la Parchet, împotriva jucătorilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, dar şi a lui Victor Piţurcă, fostul antrenor al oltenilor.

Mititelu nu pare însă foarte încrezător în demersul său. "Nu cred că le arde celor de acolo de plângerea mea", a spus bossul Universităţii. Ieri, oficialii olteni au prezentat pe site-ul oficial al clubului contractele fotbaliştilor Găman şi Bărboianu, acte din care reiese că fotbaliştii şi-au prelungit contractele cu "Ştiinţa" pe o perioadă de cinci ani.

După ce a încercat să amâne cât mai mult pronunţarea unui verdict în cazul celor doi jucători care au dezertat de la echipa olteană, Comisia pentru Soluţio narea Litigiilor va da astăzi un răs puns care va putea fi atacat prin recurs de către una dintre părţi.

Bulgarii Iliev şi Gargorov, liberi de contract

Degringolada de la Universitatea este completată de plecările fotbaliştilor Valentin Iliev şi Emil Gargorov, care au fost declaraţi liberi de contract de către LPF. La fel ca şi ceilalţi jucători rămaşi în lot, bulgarii nu îşi mai primiseră salariile în ultimele luni. Iliev are de încasat de la "juveţi" 135.000 de euro, iar Gargorov trebuie să mai fie plătit cu 87.000 de euro.

Eugen Trică, unul dintre apropiaţii jucătorilor bulgari, a declarat că aceştia ar putea rămâne în România, dar nu a dezvăluit următoarea lor destinaţie. "De unde ştiţi că este vorba despre Rapid? Greşit. Nu este adevărat din câte ştiu eu", a declarat Trică la GSP TV.

"Găman şi Bărboianu au contracte care vor intra în vigoare în iulie 2011. Cei doi le-au semnat deja, iar eu le-am de pus la LPF.", ADRIAN MITITELU, patronul Universităţii Craiova