Pilotul care se ruga în timpul prăbuşirii, condamnat

Pilotul care se ruga în timpul prăbuşirii, condamnat

Un pilot tunisian, acuzat că se ruga în timp ce ar fi trebuit să ia măsuri pentru a evita un accident aviatic care a dus la moartea a 16 persoane, a fost condamnat la zece ani de închisoare.

Sentinţa a fost pronunţată, ieri, de o curte de justiţie din Italia. În urmă cu aproape patru ani, la 6 august 2005, căpitanul Chafik Gharby conducea un avion al companiei tunisiene Tuninter, care s-a prăbuşit în apele din apropierea Siciliei.

Accidentul a avut 23 de supravieţuitori, mulţi dintre aceştia salvându-se după ce s-au folosit de o piesă din fuselaj, care i-a ţinut la suprafaţă.

Iniţial, Gharby şi restul persoanelor din cabina avionului au fost socotiţi nişte eroi, pentru că au limitat numărul victimelor. O investigaţie ulterioară a dovedit însă că lucrurile stăteau exact invers, personalul de comandă fiind găsit vinovat pentru neglijenţă şi chiar crimă. Co-pilotul zborului a primit aceeaşi pedeapsă. Directorul general şi cel tehnic ai companiei Tuninter au primit câte nouă ani. Filmul accidentului, reconstituit de anchetatori:

1. Avionul decolează de la Bari, cu destinaţia Djerba, o insulă tunisiană. Din neatenţie, un mecanic alimentase aparatul cu un combustibil nepotrivit.

2. Deasupra Siciliei, puterea motoarelor a scăzut brusc, chiar dacă indicatoarele arătau că este suficient combustibil în rezervoare.

3. În loc să aleagă varianta ghidării avionului spre aeroportul din Palermo, Gharby s-a panicat şi a ales o periculoasă aterizare pe mare. Înregistrările din cabină arată că el a cerut ajutor lui "Allah şi profetului Mohammed".

4. Avionul s-a prăbuşit în mare. 23 de persoane s-au salvat înotând sau aşteptând echipele de intervenţie pe o bucată desprinsă din fuselaj. 16 au murit (doi tunisieni şi 14 italieni).

Ne puteți urmări și pe Google News