Pierdere pentru lumea sportului. Un fost mare campion a murit la 85 de ani
- Mădălina Sfrijan
- 9 septembrie 2026, 20:12
lumânare / sursa foto: dreamstime.com
Fostul mare ciclist român Ioan Stoica a murit miercuri, la vârsta de 85 de ani. Sportivul a avut o carieră importantă atât în competițiile interne, cât și pe plan internațional, iar după retragerea din activitate a continuat să fie implicat în lumea sportului, potrivit anunțului făcut de fiul său pe Facebook.
Ioan Stoica a concurat pentru Steaua
Ioan Stoica a fost legitimat la Steaua în perioada 1956-1965. După încheierea carierei de rutier, el a continuat să lucreze la clubul militar, unde a activat ca antrenor.
În anii în care a concurat, Ioan Stoica s-a remarcat prin rezultatele obținute alături de reprezentativa României, dar și prin victoriile din competițiile interne.

Ioan Stoica. Sursa foto: Facebook
Ciclistul a câștigat două medalii la „Cursa Păcii”
Printre cele mai importante performanțe ale sale se numără cele două medalii obținute la „Cursa Păcii”, una dintre competițiile de referință ale ciclismului internațional de amatori din acea perioadă.
În 1961, Ioan Stoica a cucerit medalia de bronz cu reprezentativa României. Trei ani mai târziu, în 1964, acesta a obținut medalia de argint, alături de Ion Ardeleanu, tot în tricoul echipei naționale.
Ioan Stoica a obținut, de asemenea, victorii de etapă în Turul României în anii ’60.
Fostul campion a devenit antrenor și profesor
După cariera competițională, Ioan Stoica a rămas apropiat de sport și a activat ca antrenor și profesor. El a transmis pasiunea pentru sport și generațiilor următoare, inclusiv fiului său, Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon din 2019.
Vlad Stoica a continuat tradiția sportivă a familiei și este implicat de mai mulți ani în dezvoltarea triatlonului și a sportului de masă din România.
Vlad Stoica și-a luat rămas-bun de la tatăl său
După moartea tatălui său, Vlad Stoica a publicat un mesaj în care a vorbit despre rolul important pe care Ioan Stoica l-a avut ca sportiv, profesor și formator.
„A fost profesor, antrenor și un mare campion al ciclismului. Mai presus de toate, a fost un formator de oameni și de caractere. A lăsat în urmă nu doar performanțe și rezultate, ci oameni mai demni și mai buni”, a scris Vlad Stoica.
Înmormântarea are loc sâmbătă
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Ioan Stoica o pot face începând de joi, 10 septembrie, de la ora 17:00, la capela Bisericii Teiul Doamnei Ghika din București.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, la ora 12:00, la Cimitirul Bellu Catolic.