Pierdere pentru lumea presei. A murit un cunoscut jurnalist, nume important și la Evenimentul Zilei

Pierdere pentru lumea presei. A murit un cunoscut jurnalist, nume important și la Evenimentul ZileiLumânare. Sursa foto: Arhiva EVZ

Lumea jurnalismului și a muzicii din România a pierdut una dintre vocile sale cele mai respectate. Alex Revenco, cunoscut pentru pasiunea sa pentru muzică și pentru contribuțiile remarcabile în presa muzicală, a încetat din viață pe 20 iulie 2025.

Cunoscutul jurnalist, o voce de renume în presa românească

Anunțul morții sale a fost făcut public de fostul său coleg și prieten, Florin Silviu Ivan, într-o postare emoționantă pe rețelele de socializare.

Acesta și-a amintit de prima întâlnire cu Revenco, în urmă cu aproape trei decenii, când jurnalistul a venit la redacție însoțit de saxofonistul Eddie Neuman și membrii trupei Blazzaj. Între cei doi s-a legat o prietenie trainică, construită pe baza unei pasiuni comune: dragostea pentru muzică.

„Consternat, e puțin spus. Sînt devastat! Fostul meu coleg, Alex Revenco, Alexuțu nostru, nu mai este. Au trecut 28 de ani de la prima noastră întîlnire, de cînd a venit la mine, la birou, cu Eddie Neuman și Blazaj. Am fost colegi de redacție, am fost prieteni și am împărtășit aceeași dragoste pentru muzică”, a spus el.

Pierdere uriașă

Ivan a amintit și de ultima lor conversație, care a avut loc înainte de plecarea sa în vacanța din iunie, când, din lipsă de timp, nu au reușit să se întâlnească.

Alex Revenco

Alex Revenco. Sursa foto: Facebook

„A fost unul dintre cei mai buni ziariști români în domeniu. A fost un om simplu, modest și generos. Am împărțit deseori o pizza, un pahar de bere, de vodcă sau vin. Ultima dată vorbisem înainte de vacanța mea din iunie. I-am spus atunci că sînt pe fugă și că nu ne putem vedea. Excepțional om! Îngrozitoare pierdere!“, a adăugat el.

Cei care doresc să-și ia rămas bun și să-i aducă un ultim omagiu lui Alex Revenco sunt invitați marți, 23 iulie, la ora 9:00, la Crematoriul Vitan-Bârzești din București.

Cunoscutul jurnalist iubea muzica

Alex Revenco a fost una dintre cele mai influente figuri ale presei muzicale românești postdecembriste. Cu o activitate de peste trei decenii în domeniu, el a lăsat o amprentă profundă asupra modului în care muzica, în special rockul, a fost prezentată și interpretată în mass-media.

Între 1991 și 2001, a fost Rock DJ la Contact Radio, un post legendar pentru fanii muzicii alternative și rock din România. A continuat apoi ca șef al departamentului Muzică Tineret la Evenimentul Zilei, între 1992 și 2000, unde a promovat zeci de artiști și trupe românești și internaționale. Ulterior, în perioada 2006–2014, a fost senior editor la Jurnalul Național, unde s-a remarcat prin cronici, interviuri și materiale de profunzime despre scena muzicală autohtonă și internațională.

Vocea sa, atât în scris, cât și în eter, a fost una credibilă, pasionată și profund ancorată în cultura muzicală autentică. A fost, pentru mulți artiști, un sprijin constant și un partener onest de dialog.

Plecarea sa lasă un gol în presa culturală românească și în inimile celor care l-au cunoscut sau i-au citit textele.