Piața neagră a medicamentelor pentru slăbit ia amploare. Pericolul injecției experimentale vândută și pe internet
- Bianca Ion
- 6 septembrie 2026, 06:25
Injecții slăbit. Sursa foto: Freepik
- Retatrutida falsă, vândută înainte ca medicamentul de slăbit să fie aprobat
- Retatrutida autentică se află însă în continuare în studii clinice
- Medici: Pacienții ajung la spital fără să știe ce și-au injectat
- Care e pericolul la care se expun oamenii
- De ce retatrutida a devenit atât de căutată
- Eli Lilly încearcă să oprească vânzările ilegale
Un medicament experimental pentru slăbit, care nu a fost încă aprobat pentru utilizare, a ajuns să fie vândut ilegal în mai multe țări din Europa, precum și în SUA, prin săli de sport, saloane de cosmetică, frizerii, rețele sociale și chiar pe stradă. Versiuni contrafăcute de retatrutidă, injecția dezvoltată de Eli Lilly și aflată încă în studii clinice, sunt tot mai ușor de cumpărat, relatează BBC, în timp ce medicii și autoritățile avertizează asupra riscurilor produselor de pe piața neagră.
Retatrutida nu a primit aprobarea pentru uz uman din partea niciunui organism de reglementare, însă copii ilicite ale substanței circulă deja pe scară largă. Experții citați de BBC spun că este una dintre rarele situații în care versiuni neautorizate ale unui medicament aflat încă în etapa de testare au devenit atât de accesibile.
Flacoane prezentate drept „reta”, denumirea folosită tot mai frecvent pentru retatrutidă, sunt comercializate în Marea Britanie în săli de sport, saloane de înfrumusețare și manichiură, frizerii, pe rețelele sociale sau chiar prin intermediul unor comercianți stradali.
Retatrutida falsă, vândută înainte ca medicamentul de slăbit să fie aprobat
Farmacista Sehar Shahid, director al 24 HR Pharmacy, spune că fenomenul a ajuns să fie tratat cu o normalitate îngrijorătoare de către unii cumpărători.
„Lumea a înnebunit”, spune Sehar Shahid. „Oamenii își injectează practic un medicament ilegal și cred că este sigur. A devenit atât de normalizat încât oamenii vorbesc deschis despre dealerii lor, de unde este cel mai bine să îl ia și postează peste tot pe rețelele sociale.”
Medicamentul poate fi comandat în doar câteva minute prin intermediul rețelelor sociale, fără ca utilizatorii să poată verifica ce conține produsul, de unde provine sau ce efecte poate produce.
Pe TikTok și alte platforme apar inclusiv fotografii cu rezultate „înainte și după reta”, iar utilizatorii susțin că injecțiile le-au redus așa-numitul „food noise”, adică preocuparea constantă pentru mâncare, și i-au ajutat să slăbească.
Retatrutida autentică se află însă în continuare în studii clinice
Potrivit datelor prezentate în material, numai aproximativ jumătate dintre medicamentele ajunse în această etapă a testelor de Faza III din SUA primesc în cele din urmă aprobarea FDA. Un medicament poate avea rezultate promițătoare în studiile inițiale, dar să nu se comporte la fel în cazul unor grupuri mari și diverse de pacienți sau să scoată la iveală riscuri de siguranță care nu fuseseră observate anterior.
În cazul produselor comercializate ilegal, problema este și mai mare, deoarece acestea pot avea foarte puține lucruri în comun cu substanța testată în condiții controlate.
Eli Lilly avertizează pe site-ul său că „nimeni nu ar trebui să ia nimic ce pretinde a fi retatrutidă în afara unui studiu clinic sponsorizat de Lilly”.
„Produsele de retatrutidă ilicită pot conține ingrediente necunoscute, contaminanți nocivi și impurități. Aceste produse pot avea, de asemenea, prea mult sau prea puțin ingredient activ, ori un ingredient complet greșit”, avertizează compania.
Medici: Pacienții ajung la spital fără să știe ce și-au injectat
În ciuda avertismentelor, cererea pentru astfel de produse continuă. Endocrinologul Donal O'Shea spune că a văzut pacienți tineri și aparent sănătoși care au ajuns la spital după utilizarea unor astfel de substanțe contrafăcute pentru slăbit.
„Pacienți tineri și în formă vin la spital cu greață, vărsături, diaree și, în unele cazuri, insuficiență renală”, spune endocrinologul prof. Donal O'Shea. Medicul afirmă că există inclusiv situații în care antrenori personali furnizează produsul clienților și îl administrează prin injecție. „Pacienții nu au nicio idee cât au luat sau chiar ce li s-a injectat.”
Tom Davies, un tânăr de 20 de ani din Brighton, spune că a fost aproape să ajungă la spital după ce și-a administrat accidental o cantitate prea mare dintr-un produs prezentat drept retatrutidă. El comandase substanța de la un furnizor chinez, după ce o primise ca recomandare de la prieteni de la sala de sport.
„A fost oribil”, spune acesta. „Corpul meu se simțea atât de presat, eram atât de balonat, era ca și cum cineva mi-ar fi pus o greutate de 20 kg pe stomac. Timp de 72 de ore am avut diaree și greață severe. M-am gândit că, dacă continuă așa, voi ajunge la urgențe.”
Ulterior, Tom a constatat că își administrase o cantitate de opt ori mai mare decât doza recomandată. Unele dintre produsele contrafăcute sunt livrate sub formă care necesită amestecarea cu apă sterilă sau bacteriostatică, ceea ce presupune și calcularea dozei înainte de administrare.
Care e pericolul la care se expun oamenii
Medicul cercetător Nas Khattak, care a evaluat pacienți pentru unul dintre studiile clinice de Faza III desfășurate de Eli Lilly, spune că persoanele care cumpără versiuni false ale medicamentului ajung practic să testeze substanțele pe propriul organism, fără supraveghere medicală.
„Dacă utilizatorii care o cumpără online devin propriii lor medici, își asumă un risc uriaș”, avertizează acesta. În studiile clinice, participanții trec prin verificări medicale stricte înainte de administrarea medicamentului autentic sau a unui placebo. „Solicităm istoricul de la medicul de familie, ne asigurăm că sunt bine din punct de vedere emoțional. Vor avea evaluări privind riscul de suicid, autovătămare și sănătate mentală – iar toate acestea sunt făcute de medici. Apoi revenim și analizăm analizele de sânge, verificăm totul și abia după aceea decidem dacă sunt potriviți sau nu.”
În ciuda episodului prin care a trecut, Tom Davies a continuat ulterior să folosească produsul fals, după ce s-a informat suplimentar despre dozaj. După aproximativ nouă luni de administrare în cicluri, el susține că pofta de zahăr și de alimente nesănătoase a dispărut.
Farmacista Sehar Shahid avertizează însă că faptul că un produs pare să funcționeze pentru o persoană nu înseamnă că va avea același efect și pentru altcineva.

Ozempic. Sursa foto Arhiva EVZ
De ce retatrutida a devenit atât de căutată
Medicamentele pentru slăbit disponibile deja, precum semaglutida, comercializată sub numele Ozempic și Wegovy, sau tirzepatida, comercializată drept Mounjaro, acționează asupra unuia sau a doi receptori hormonali. Dacă va fi aprobată, retatrutida ar urma să acționeze asupra a trei receptori, motiv pentru care a primit și supranumele „triple G”.
Substanța imită GLP-1, care încetinește golirea stomacului, contribuie la apariția senzației de sațietate și ajută la reglarea glicemiei, dar și GIP, implicat în secreția și sensibilitatea la insulină. Al treilea este glucagonul, care poate crește consumul energetic în repaus, susține descompunerea grăsimilor la nivelul ficatului și contribuie la pierderea în greutate.
Lisa King folosește din iulie o versiune falsă de retatrutidă și susține că, într-o perioadă în care mergea la sală și mânca sănătos, a ajuns să piardă aproximativ trei kilograme pe săptămână. Ea crede că produsul pentru slăbit ar fi contribuit și la ameliorarea unor simptome ale sindromului ovarului polichistic, deși spune că nu poate stabili cu certitudine legătura.
„Nu sunt sigură dacă se datorează retatrutidei”, spune Lisa, „dar poftele mele de dulce au scăzut, ciclul menstrual s-a regulat și am mult mai multă energie.” Faptul că produsul este încă experimental nu a determinat-o să renunțe. „Nu”, spune ea, „deloc. Sunt multe lucruri care nu au fost aprobate. Dacă încep să am efecte secundare negative, pur și simplu voi opri administrarea.”
Alți utilizatori ai produselor prezentate drept retatrutidă au reclamat însă ceață mentală, greață, diaree, scăderea libidoului și incapacitatea de a mai resimți bucurie sau plăcere. Medicii sunt tot mai îngrijorați de efectele secundare observate în cazul persoanelor care cumpără medicamente pentru slăbit din surse neautorizate. Medicul de familie Sahira Dar, președinta British Islamic Medical Association, consideră că profesioniștii din sănătate ar trebui să îi întrebe pe pacienți despre produsele cumpărate de pe piața neagră „fără a judeca”, astfel încât aceștia să poată spune ce au luat.
Eli Lilly încearcă să oprească vânzările ilegale
Eli Lilly dezvoltă retatrutida de aproape un deceniu, iar compania încearcă în prezent să limiteze comercializarea produselor care folosesc ilegal numele medicamentului pentru slăbit. Au fost vizate firme care vând peptide, influenceri, farmacii care prepară versiuni neautorizate și clinici de wellness. Compania a raportat peste 14.000 de site-uri, reclame și postări de pe rețelele sociale despre care susține că promovează ilegal astfel de produse.
Eli Lilly declară că „continuă să lucreze cu autoritățile de aplicare a legii și cu organismele de reglementare pentru a combate medicamentele de pe piața neagră”. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru BBC: „Orice retatrutidă disponibilă online este neaprobată, neverificată și pur și simplu nu merită riscul.”
În Marea Britanie, Agenția de Reglementare a Medicamentelor și a Produselor de Îngrijire a Sănătății, MHRA, a efectuat razii și a confiscat în ultimul an mai multe „produse care pretind că conțin retatrutidă”. Instituția anunță că există mai multe căi prin care produsele pătrund în țară și că încearcă „a întrerupe importul și distribuția ilegală”. Vânzările continuă însă în pofida intervențiilor autorităților.
Prof. Donal O'Shea avertizează că riscurile produselor de pe piața neagră trebuie explicate publicului, fără ca acest lucru să ducă însă la discreditarea întregii clase de medicamente.
„Tratamentele pe bază de GLP-1 reprezintă un progres major în gestionarea obezității și un pas uriaș în înțelegerea modului în care creierul reglează pofta de mâncare și apetitul. Acest lucru”, spune el, „este ceva gigantic.”
Retatrutida mai are însă de parcurs etape importante înainte de a putea fi comercializată legal. Eli Lilly intenționează să depună cererea de aprobare la FDA în SUA la începutul anului viitor. Evaluarea poate dura până la un an, astfel încât medicamentul nu ar putea ajunge legal pe piața americană înainte de sfârșitul anului 2027, cel mai devreme. În Marea Britanie, în funcție de decizia MHRA, retatrutida ar putea deveni disponibilă în 2028.