România ar putea cere amânarea procesului cu Pfizer pentru a-și pregăti apărarea

România ar putea cere amânarea procesului cu Pfizer pentru a-și pregăti apărarea Pfizer. Sursa foto: flickr.com

Mai este doar o zi până la începerea procesului dintre România și Pfizer, unde țara noastră este pusă în situația de a fi obligată să achite peste 550 de milioane de euro pentru vaccinurile anti-Covid contractate în timpul pandemiei.

După Ungaria și Polonia, România devine a treia țară europeană care se confruntă cu o acțiune în justiție din partea Pfizer.

Compania cere României să achite suma de 564 de milioane de euro, motivând că statul nu a onorat angajamentul de a achiziționa 28 de milioane de doze de vaccin anti-COVID.

România va cere apărarea în procesul cu Pfizer

În acest context, sursele susțin că pe 20 februarie, România va cere Tribunalului de la Bruxelles o amânare pentru a-și putea pregăti apărarea, potrivit surselor antena3.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, Pfizer solicită acoperirea cheltuielilor de judecată, în valoare de 22.500 euro.

Pfizer și BioNTech caută să facă România să își respecte angajamentele pentru comenzile de vaccinuri COVID-19 plasate de Guvernul României, parte a contractului de livrări pentru Uniunea Europeană, semnat în mai 2021.

Această procedură formală vine după discuții lungi între părți, care au avut loc în spiritul parteneriatului cu România și cu membrii Guvernului României.

Pfizer și BioNTech cred că este important ca toate părțile implicate să își respecte obligațiile contractuale, în baza acordului care a facilitat succesul răspunsului European la pandemia COVID-19”, se arată într-un răspuns al companiei.

Vaccin, covid, africa de sud, pandemie

Vaccin anti-Covid. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dosar penal deschis de DNA pentru vaccinurile anti-Covid

Între timp, procurorii de la DNA au solicitat aprobarea Președinției și Senatului pentru a demara urmărirea penală împotriva fostului prim-ministru Florin Cîțu, precum și a foștilor miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Oana Mihăilă, în cazul legat de achizițiile de vaccinuri anti-Covid efectuate în timpul pandemiei.

Argumentând acuzațiile în dosarul privind vaccinurile anti-Covid și Pfizer, procurorii de la DNA susțin că cei trei, în calitate de prim-ministru și miniștri ai Sănătății, au fost implicați în abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu.

Florin Citu

Sursa foto: Facebook Florin Cîțu

Motivația se bazează pe aprobarea achiziționării unui număr excesiv de doze de vaccin, care depășea necesarul deja stabilit și acoperea o populație estimată mai mare decât cea preconizată să fie vaccinată împotriva virusului SARS-CoV-2.

În documentele procurorilor este menționat și numele actualului șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu.

Prin urmare, prejudiciul cauzat astfel statului român prin achiziționarea de vaccinuri Pfizer depășește un miliard de euro.