Pfizer, vaccinul bogaților! Cât a plătit UE pentru o singură doză
- Adrian Horeboiu
- 19 februarie 2021, 10:14
Pfizer și Biontech au făcut afacere de pe urma pandemiei. Companiile au vândut dozele de vaccin împotriva COVID-19 Uniunii Europene la un preț exagerat.
Pfizer și Biontech au făcut afacere de pe urma pandemiei. Companiile au vândut dozele de vaccin anti-COVID-19 Uniunii Europene la un preț exagerat, în condițiile in care au existat subvenții.
Confrm surselor, o singură doză de vaccin se vindea cu 50 de euro, ceea ce înseamnă că statele europene au plătit peste 27 de miliarde de euro pentru cele 500 de milioane de doze cumparate.
Preţul plătit de UE pentru un vaccin Pfizer a fost subiectul unor controverse. La mijlocul lunii iunie 2020, Ugur Şahin, fondatorul companiei Biontech, a dat asigurări că nicio companie farmaceutică nu se va îmbogăţi de pe urma vaccinului împotriva noului coronavirus. Comisia Europeană a primit, însă, o ofertă confidenţială din partea Pfizer şi Biontech, prin care arăta că UE pierde 3,8 miliarde de euro în fiecare zi şi 1,4 trilioane de euro în decursul unui an. În acest condiţii, un vaccin ar putea fi soluţia pentru a pune capăt pandemiei.
Care este explicația
Oficialii Pfizer şi Biontech au explicat care a fost modul în care companiile farmaceutice au justificat preţurile practicate în ultimii ani. Factorul decisiv nu ar fi fost timpul alocat cercetării şi dezvoltării, ci beneficiile asupra sănătăţii pe care îl are noul preparat medical. În oferta înaintată UE, aceştia au afirmat că ar fi „nepotrivit” ca preţul cerut pentru o doză de vaccin în timpul pandemiei să fie influenţat de pierderile de miliardele de euro, prin aplicarea modelului tradiţional de rentabilitate, scrie Sueddeutscher Zeitung.
Cât costă o doză de vaccin anti-COVID-19
În acest condiţii, Pfizer şi Biontech au transmis o ofertă „generoasă”. Cele două companii au cerut Uniunii Europene să plătească 54,08 euro pentru o doză de vaccin anti-COVID-19. Preţul era valabil în cazul achiziţionării a 500 de milioane de doze.
Astfel, Pfizer şi Biontech ar fi încasat 27 de miliarde de euro pentru suficient de multe vaccinuri pentru a imuniza jumătate din populaţia Uniunii Europene. Mai mult, reprezentanţii celor două companii au dat asigurări că preţul includea „o reducere substanţială”.
La 54,08 euro pe doză, vaccinul anti-COVID al Pfizer şi Biontech ar fi de 20 de ori mai scump decât serul dezvoltat de AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford.
„Cred că preţul este dubios. Consider că oferta lor este un mod de a face profit care nu se justifică în actualul context pandemic”, a spus Wolf Dieter Ludwig, preşedintele Comisiei pentru medicament din cadrul Colegiului medicilor din Germania, despre oferta Pfizer şi Biontech.