Poroşenko a ţinut un discurs în LIMBA ROMÂNĂ în Republica Moldova
- Ioana Tomescu
- 21 noiembrie 2014, 09:51
Aflat în vizită în Republica Modlova, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko i-a surprins pe cei prezenţi ţinând un discurs în limba română.
Poroşenko le-a vorbit moldovenilor din localitatea Bălţi şi le-a spus acestora în în Republica Moldova se simte ca acasă, relatează România TV. Câteva ore mai târziu, într-o conferinţă de presă susţinută în Chişinău, preşedintele ucrainean a vorbit din noul în limba română.
"Stimaţi prieteni, sunt foarte bucuros de ocazia, de această vizită pe acest frumos meleag, Republica Moldova. Am plăcerea de a mă afla astăzi aici, alături de dumneavoastră, într-un cerc călduros de prieteni. Mă simt ca acasă", a spus Poroşenko.
"Cred într-un viitor liber, democrat şi prosper pentru noi toţi în larga familie europeană. Mulţumesc frumos domnule preşedinte Nicolae Timofti. Mulţumesc frumos domnule preşedinte Bronislaw Komorowski, stimaţi prieteni", a mai spus şeful de stat.
Nu este prima oară când Poroşenko se adresează în limba română. În luna octombrie, aflat în vizită în Cernăuţi, preşedintele ucrainean a ţinut un discurs la Universitatea Naţională de la Cernăuţi, prilej cu care le-a amintit românilor din regiune că sunt cetăţeni ucraineni, la fel ca toţi ceilalţi locuitori ai ţării.
Petro Poroşenko s-a născut în Bolgrad, în Basarabia de Sud, localitate aflată astazi la graniţa cu Republica Moldova. Aici el învăţat limba română, pe care o vorbeşte foarte bine.