Istoria secreta
Petre Țuțea despre Nicolae Ceaușescu: Avea o mască de golan fioros! Istoria secretă
Unul din cei mai cunoscuți gânditori români a rămas în istorie printr-o serie de vorbe memorabile.
Petre Tutea Ceausescu.
Petre Țuțea a fost supranumit „
Socrate al României” datorită preocupărilor filosofice și a rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza interdicției de a publica, ca și a persecuțiilor de după 1989, nu a apucat să-și vadă numele pe coperta unei cărți în timpul vieții. Ulterior însă, scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile.
După decembrie 1989, cunoaște o popularitate fulminantă. Primește în garsoniera sa zeci de ziariști, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent: țuțismul. Deși cărțile i-au fost publicate abia după trecerea în neființă, talentul lui nu a fost acela de scriitor, ci de orator. Astfel, Țuțea a rămas celebru cu o culegere de vorbe memorabile.
"Ceauşescu n-avea mască de golan, ci mască de golan fioros. Nu mi-am închipuit că un golan analfabet poate să aibă o asemenea poftă de luxurie. Vila lui de la Neptun…totul e de aur acolo. D-aia s-a şi numit “epoca de aur”…Aşa-zisul triumf al proletariatului, care a sfârşit ca triumf al lui Ceauşescu, a fost triumful lui Golănescu şi o trecere în întuneric. Asta a fost revoluţia proletară.
Ce s-a petrecut în decembrie ’89 n-a fost o revoluţie, ci o restauraţie: geniul politic al poporului român a atestat reaşezarea în ordinea naturală. Asta s-a întîmplat atunci: o restauratio magna. Fără să ignor jertfele de la Timişoara, mă opresc la manifestaţiadin faţa Comitetului Central, cînd mulţimea a huiduit tiranul. Atunci s-a întîmplat unfenomen fundamental: reintrarea în ordinea naturală a poporului român. Cîndmulţimea îi refuză tiranului încrederea, ăsta calcă în gol. Aşa a călcat Ceauşescu – în gol. (...)
"Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii. Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa: bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului! Adică să mănînci bine, să bei bine, să dormi bine şi la loc comanda! Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă,copiii rabdă… vede tot şi totul pute.
A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comuniştii nu trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tîlharii, ca violatorii de dame…
Comunismul e imanentism absolut: el mută complet omul în lumea asta.
Petre Tutea Ceausescu
Comunismul înseamnă negaţia omului total, că omul total aparţine la cele două lumi: lumea trecătoare şi lumea veşnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare şi în felul ăsta nu e uman. Pentru că dacă îi spui unui om normal: mă, eşti un animal raţional muritor şi după tine rămîn doar viermi şi minerale – îţi dă cu bîta încap!
M-am gîndit să scriu un pamflet anticomunist şi m-am gîndit să iau anticii şi modernii, cei mai mari pamfletari pe care-i întîlnesc, şi să iau de acolo cele mai acidulate imagini sau figuri de stil. Şi m-am gîndit că e un travaliu odios, gratuit, nu face trei parale.
Şi am ajuns la o intuiţie mult mai corectă pentru a defini orice mişcare comunistă. Iau un Cod Penal cu trihotomia, tripartita diviziune a infracţiunilor: crime, delicte şi contravenţii. Definesc crimele pe rînd, delictele pe rînd şi contravenţiile pe rînd, şi scriu dedesubt: comunismul e infractor la ordinea universală, naturală prezentă în acest integral Cod Penal.
Ei sînt infractori, comuniştii, nu sînt oameni politici. Dealtfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: există în dreptul penal crime continue şi crime continuate; comunismul e o crimă continuă. Rusia a demonstrat – tehnic, practic şi teoretic – nulitatea comunismului. Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămîne pustiu.…"
Petre Tutea Ceausescu
https://www.facebook.com/evenimentulistoric/videos/729125557966507