Peste 2.500 de fagi seculari din România pot fi adoptați. Iată cum poți adopta un fag

Peste 2.500 de fagi seculari din România pot fi adoptați. Iată cum poți adopta un fag

În comuna Nucșoara din județul Argeș se desfășoară un proiect inedit: oamenii își pot alege un fag secular și îl pot adopta. Astfel, vor fi protejate unele dintre cele mai spectaculoase păduri de fagi din Europa.

Noul proiect este o inițiativă a Primăriei Comunei Nucșoara din județul Argeș, realizată cu sprijinul Fundației Conservation Carpathia și își propune să protejeze unii dintre cei mai spectaculoși fagi seculari din Europa și să contribuie la dezvoltarea turistică a zonei.

„Campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” este o modalitate simplă și inovatoare prin care oamenii se pot conecta cu natura și pot lăsa o moștenire de durată. Nu trăim îndeajuns de mult să ne spunem povestea, însă acești fagi seculari sunt aproape nemuritori. O pot face ei pentru noi, dacă-i adoptăm. Putem ajuta ca pajiștile cu fagi seculari de la Nucșoara să fie protejate, să devină cunoscute și să se dezvolte o infrastructură de vizitare, fiind incluse într-un circuit turistic”, se arată într-un comunicat al Fundației Conservation Carpathia.

Cât costă să adopți un fag secular

Oricine poate să adopte un fag secular, alegându-l din harta zonei sau căutând după un număr preferat, pentru suma de 700 de lei, informează organizatorii campaniei.

Cei care adoptă fagul pot opta să-și lase pe site o poveste care ulterior va fi editată, înregistrată audio și imprimată pe un cod QR ce va fi plasat pe arborele adoptat. În acest fel, de fiecare dată când cineva scanează codul QR, va putea citi povestea respectivă și se va putea conecta cu persoana care a adoptat arborele. Un fag poate fi adoptat pentru o perioadă de șapte ani, iar adoptatorii primesc prin email un certificat de adopție cu imaginea arborelui ales și coordonatele GPS ale acestuia. Cei care vor să se alăture proiectului, însă preferă să adopte un arbore fără a-și lăsa povestea, au și această opțiune pe arboricupovesti.ro.

Fagii din Nucșoara sunt monitorizați prin GPS

Fagii seculari de la Nucșoara se află pe un teren al primăriei locale, însă din cauza lipsei de fonduri, aceștia nu a fost incluși într-un circuit turistic și nici nu beneficiază de protecție. Începând cu anul 2021, Fundația Conservation Carpathia împreună cu Primăria locală și-au propus să pună în valoare arborii seculari de la Nucșoara într-un proiect inedit, selectând 2.544 de arbori, similar altitudinii celui mai înalt vârf din România, Moldoveanu. Fiecare arbore a fost inclus într-o hartă cu coordonate GPS, a fost fotografiat și are o plăcuță cu un număr.

Peste 27.000 de hectare de pădure salvate

Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din 2009, fundația românească a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud estul Carpaților Meridionali, achiziționându-le cu scop de conservare, a plantat peste 3,7 milioane de puieți pe 1.906 hectare afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 de hectare pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee.

Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.

 

Ne puteți urmări și pe Google News