Pesediștii din Teleorman SE TEM de Parlament. Un inginer, singurul care a îndrăznit să se treacă pe listă

Pesediștii din Teleorman SE TEM de Parlament. Un inginer, singurul care a îndrăznit să se treacă pe listă

Până în prezent, doar o persoană, inginerul Doru Ducan, a trimis o solicitare către PSD Teleorman de a candida la alegerile parlamentare din decembrie, a anunțat astăzi preşedintele PSD Teleorman, Adrian Gâdea.

"Ducan şi-a arătat intenţia de a candida. Facem o analiză. Sunt şi persoane cum este cazul domnului Ducan care au depus această solicitare şi un CV. Am informat colegii. Facem analiză a celor care vor să candideze şi a celor propuşi. Este singura persoană care a depus o solicitare scrisă", a declarat Adrian Gâdea, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, niciun senator sau deputat din cei actuali nu şi-a arătat intenţia de a candida, lăsând astfel la aprecierea partidului o posibilă ocupare a unui loc pe liste. 

Potrivit secretarul general al formaţiunii, Timotei Stuparu, în urma unei analize personale rezultă că în Teleorman dacă se prezintă la urne 55% de persoane din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot ar exista 180.000 de voturi dintre care probabil 170.000 ar fi valabil exprimate. Ţinând cont de aceste date şi de scăderea numărului de cetăţeni, Timotei Stuparu consideră că PSD are şanse să obţină un mandat de senator şi două sau chiar trei de deputat la prima repartiţie. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Social democraţii au anunţat că lista candidaţilor va fi făcută publică pe 27 octombrie.