Pescobar se extinde peste hotare. A găsit locul ideal pentru o nouă tavernă. Video
- Antonia Hendrik
- 7 august 2024, 11:39
Pescobar, pe numele său adevărat, Paul Nicolau, este deținătorul celebrului restaurant Taverna Racilor din Herăstrău. Afaceristul a decis să se extindă cu afacerile și peste hotare după succesul din România.
Pescobar a găsit locul ideal pentru o nouă tavernă
Pescobar este pus pe fapte mari, după ce și-a deschis recent o tavernă în Mamaia Nord. Acesta intenționează să-și deschidă încă un restaurant, de data aceasta a ales Londra, și a pus ochii pe unul printre cele mai populate cartierele, Camden, situat în partea de nord a orașului. De asemenea, este cunoscut pentru magazine alternative, muzica live și arta stradală.
Anunțul a fost făcut chiar de Pescobar și spune că „prin vânt și ploaie în Camden” caută cu administratorii săi locul potrivit pentru o nouă tavernă. Afaceristul mai spune că va fi „Topul de pe lume, Taverna Racilor la Londra”.
Pescobar a mai anunțat că „Doar aici am mai găsit spațiu liber doar în cartierul Camdem, ce să facem? E plin peste tot și când plouă. Aici e frumos cu bărcuța, îmi aduc și barca la Londra”.
Pescobar mai afirmă în comentariul său că va pune pe picioare afacerea, o ține o jumătate de an și „apoi o plasez unui localnic pe bani mulți”, a mai spus afaceristul în mesajul de pe social media.
Cine este proprietarul celebrelor taverne
Pescobar a spus recent că ideea de a deschide un restaurant i-a venit prin anul 2013, după ce-și pierduse locul de muncă.În căutarea de idei i-a venit în minte să facă afaceri cu raci. Așa a ajuns să vândă raci în Piața Obor.
Afacerea i-a mers neașteptat de bine, luând decizia de a se extinde. A început să vândă raci gătiți în Poiana Brașov. La scurt timp a deschis Taverna Racilor din Herăstrău, iar afacerea i-a mers de minune.
Pescobar a început afacerea fără un leu
În 2021 ajunsese la 50 de angajați, realizând o cifră de afaceri anuală medie între 1,5 și 2 milioane de euro. Paul Nicolau realiza în 2022 venituri totale de 16,5 milioane de lei. În prezent, are în jur de 300 de angajați.
Pescobar spunea că a început afacerea cu raci acum opt ani „după un search pe Google: idei de afaceri”. Afaceristul recunoaște că i-a fost „greu” deoarece a pornit la drum „fără bani”, fiind nevoit să găsescă „soluţii” pentru a merge mai departe...și a reușit.