Specialiștii trag un SEMNAL de ALARMĂ puternic. Unde ASCUND autoritățile PESTA PORCINĂ

Specialiștii trag un SEMNAL de ALARMĂ puternic. Unde ASCUND autoritățile PESTA PORCINĂ

În încercarea de a a opri răspândirea pestei porcine africane, zeci de mii de porci au fost sacrificaţi. În lipsa capacităţilor de incinerare, porcii ucişi sunt îngropaţi.

Şi chiar dacă se utilizează varul pentru dezinfectarea locului, prin această metodă poate fi foarte uşor contaminată pânza freatică. Asta pentru că procedurile nu sunt respectate, scrie Jurnalul, informează antena3.ro

Gropile trebuie să aibă adâncimi de minimum patru metri, iar pânza freatică să fie la o adâncime de opt metri. Problema este reprezentată de faptul că, în mai multe zone, primul strat al pânzei freatice se află la mai puţin de 5 metri de suprafaţa pamântului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News