Persoane intoxicate cu o substanță toxică într-un hotel. „Prezentau simptome mai grave.”

Persoane intoxicate cu o substanță toxică într-un hotel. „Prezentau simptome mai grave.”Ambulanță. Sursa foto: arhiva EVZ

Mai multe persoane au fost intoxicate cu o substanță toxică într-un hotel din Râmnicu Vâlcea. Poliția a deschis dosar penal după ce o parte dintre victime au avut simptome grave.

Mai multe persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor după ce au fost intoxicate cu o substanță toxică care provenea din componența unui insecticid folosit într-un hotel din Râmnicu Vâlcea. Poliția a deschis dosar penal. Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat, în noaptea de marți spre miercuri, cu puțin înainte de ora 2.00, prin apel la 112, de acest incident.

„Din cele 21 de persoane aflate în hotel, 17 se aflau în locație și 4 nu au fost prezente în momentul manifestarii situației de urgență. Trei dintre acestea prezentau simptome mai grave (tuse, amețeli, iritații oculare și respiratorii). Au fost evaluate medical 5 persoane dintre care două au fost transportate la UPU Vâlcea (un bărbat de 50 de ani și o femeie de 46 de ani). În urma măsuratorilor efectuate de echipajul CBRN s-a identificat în camera centralei o concentrație de 16 ppm a unei substanțe iritante. Acesta provenea probabil din componența insecticidului aplicat de un operator economic la ora 13.00 în cursul zilei de 22.11.2022 în incinta hotelului”, transmite, miercuri, ISU Vâlcea.

Victimele au avut posibilitatea de a se caza în alt resort, dar o parte din ele au ales să rămână în aceeași locație. Fiecare cameră a fost ventilată și controlată de specialiști.

Cele doua persoane transportate la UPU Vâlcea sunt stabile și conștiente. Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit știripesurse.

Persoane intoxicate cu ciuperci

În urmă cu câteva luni, alte cinci persoane au fost internate în stare gravă la un spital din județul Vâlcea, suferind de toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat o tocăniță de ciuperci.

„Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au fost solicitaţi pentru o intoxicaţie alimentară cu ciuperci, la un lăcaş de cult în localitatea Horezu, sat Romanii de Jos, unde mai multe persoane au cerut ajutor. În urma acestei solicitări, cinci persoane au fost transportate de echipajele SMURD şi SAJ la UPU Vâlcea pentru îngrijiri şi investigaţii suplimentare. În momentul preluării, persoanele în cauză, prezentau stări de rău (greţuri şi vărsături”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Ne puteți urmări și pe Google News