Pericol pentru întreaga Lume! Rusia, la un pas să pornească Al Treilea Război Mondial
- Mihaela Dan
- 12 noiembrie 2019, 15:01
Amenințările din partea Rusiei sunt în continuă creștere, a declarat Nick Carter, oficial britanic din Ministerul Apărării,
Noile „arme” reprezentate de dezinformare și mercenari care pot duce la escaladarea conflictelor.
Tehnici precum „dezinformarea, subversiunea, manipularea, asasinarea și bineînțeles, folosirea mercenarilor, care sunt ușor de nedeclarat” reprezintă cel mai mare pericol, a declarat Carter într-un interviu pentru BBC, conform The Moscow Times.
„Puteți vedea cum escaladarea tensiunilor poate fi o posibilitate”, a adăugat Carter.
Carter este de părere că Rusia ar putea duce la declașarea unui Al Treilea Război Mondial. Secretarul american de Stat Mike Pompeo a declarat că pentru a putea ține piept regimurilor autoritare precum China și Rusia, e nevoie de un efort comun al țărilor din NATO.
Pe de altă parte, președintele francez Emmanuel Macron consideră că NATO este „în moarte cerebrală”, contestând capacitățile alianție, parțial din cauza atitudinii Statelor Unite sub conducerea lui Donald Trump.
Carter a declarat că NATO este „o alianță cu extrem de mult succes”, care își schimbă strategiile pentru a combate amenințările.
Carter a declarat că nu poate comenta pe acest subiect, dar este de înțeles că oamenii sunt îngrijorați de modul în care dezinformarea poate afecta procesul democratic.