Perez i-a promis lui Ronaldo un salariu la fel de mare ca al lui Neymar sau Messi

Perez i-a promis lui Ronaldo un salariu la fel de mare ca al lui Neymar sau Messi

Cristiano Ronaldo (32 de ani), starul absolut al lui Real Madrid, pare că nu mai vrea să-i părăsească pe „galactici”, așa cum s-a tot vehiculat după problemele cu Fiscul spaniol.

Clubul de pe „Bernabeu” îi va mări salariul lusitanului, în 2018, după ce jucătorul ar fi făcut un pact cu președintele Florentino Perez (foto dreapta), susţine Cadena Cope, citată de El Mundo Deportivo. Proaspăt cvintuplu al „Balonului de Aur”, Ronaldo i-a cerut lui Perez să-i mărească salariul, ca să fie la același nivel financiar cu Neymar (PSG) și Lionel Messi (FC Barcelona). Perez i-a garantat portughezului că va realiza acest lucru, doar că va trebui că lusitanul să aibă răbdare până la finele sezonului.

Cu mult sub rivali

În prezent, Ronaldo este recompensat cu 23,6 milioane de euro net pe sezon, Neymar primește de la francezi circa 37 de milioane de euro anual, în timp ce Barcelona îi asigură lui Messi 40 de milioane, potrivit noului contract. Sursa citată a mai adăugat că Ronaldo i-a ceut acest lucru președintelui lui Real imediat după și-a trecut în cont al cincilea „Balon de Aur”, atâtea cât are și rivalul său direct de pe „Camp Nou”. În acest sezon, lusitanul a mai cucerit alături de „galactici” și titlul, Liga Campionilor, Supercupa Spaniei, Supercupa Europei şi Mondialul cluburilor. Altfel, sâmbătă, de la ora 14:00 (Digi Sport 1), Real Madrid și Barcelona vor consuma un nou duel din „El Clasico”.