Editura Evenimentul si Capital

Serviciile Secrete SUA, percheziții de AMPLOARE în București. 100 de POLIȚIȘTI sunt IMPLICAȚI. Prejudiciul este URIAȘ

Autor: | | 7 Comentarii | 10011 Vizualizari

Nu mai puțin de o sută de oameni ai legii români, însoțiți de agenți ai Secret Service din SUA, au luat cu asalt locuințele și sediile de firmă, din București și alte 9 județe din țară, ale unor membrii ai unei rețele specializate în fraude de tip informatic. Prejudiciul se ridică la peste 34 milioane de dolari, potrivit Agerpres.

Autoritățile române au dat curs unei cereri de asistenţă judiciară internaţională transmisă de Secret Service (Statele Unite ale Americii), Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea DIICOT, derulând investigaţii privind un grup de români implicat în diferite forme de fraudă informatică şi spălarea banilor. Victimele erau cetăţeni americani, iar prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 34.000.000 de dolari. Cercetările au arătat faptul că activitatea infracţională a persoanelor implicate ar fi început în anul 2016. Cum operau escrocii? Prin intermediul unor site-uri de comerţ electronic, membrii grupului ar fi postat anunţuri cu marfă care în realitate nu exista, convingând victimele să trimită bani pentru bunurile comandate (inexistente). În urma solicitării primite de la autorităţile competente din Statele Unite ale Americii, aproape 100 de poliţişti din structurile de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Craiova, Cluj, Ploieşti, Piteşti, Olt, Ilfov, Ialomiţa, Teleorman şi Vâlcea, sub coordonarea DIICOT, au efectuat 27 de percheziţii la domiciliile şi reşedinţele persoanelor vizate. „În urma acţiunii, au fost ridicate sau indisponibilizate 51 de telefoane mobile, 8 HDD-uri, 40 de memory stickuri, 32 de laptopuri, 12 tablete, 5 de unităţi centrale PC, 86 de medii optice (CD/DVD), un aparat foto, 11 carduri bancare, 3 carduri de memorie şi 2 autoturisme (în valoare aproximativă de 61.000 de euro). De asemenea, au mai fost ridicate sumele de 207.600 de lei, 24.500 de euro, 5.000 de dolari şi 5.500 de franci elveţieni”, se arată în comunicatul IGPR.

IGPR subliniază că, în premieră pentru autorităţile de aplicare a legii din România, au fost indisponibilizate criptomonede Ripple şi Bitcoin, cu valoare aproximativă de 5.000 de dolari. În cauză, au fost identificate şi conduse 18 persoane la sediul DIICOT, precum şi la brigăzile de combatere a criminalităţii organizate din Cluj şi Craiova.

Prin intermediul Serviciului de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul DCCO, au fost puse în aplicare ordonanţe de instituire a sechestrului asigurător cu privire la 10 bunuri imobile (7 terenuri, o casă şi 2 apartamente), cu o valoare totală estimată de 310.000 de euro. Totodată, 14 persoane implicate au fost preluate de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, pentru demararea procedurilor de punere în executare a mandatelor internaţionale de arestare. Ulterior, persoanele în cauză au fost extrădate în Statele Unite ale Americii. Cercetările efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fraudă informatică, spălarea banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat au beneficiat de suportul de specialitate din partea Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Cui i-a lasat averea Karl Lagerfeld! Incredibil la cine ajung cele 250 de milioane de euro! Nimeni nu se astepta la ASA CEVA...

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:04 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.”