Percheziții acasă la un director de bancă. Acuzațiile sunt extrem de grave. Câţi bani ar fi furat

Percheziții acasă la un director de bancă. Acuzațiile sunt extrem de grave. Câţi bani ar fi furat

În această dimineață s-au făcut percheziții acasă la un director de bancă din Bucureşti. Acesta ar fi delapidat banca cu zeci de mii de lei într-o singură lună.

În această dimineață polițiștii şi procurorii au descins acasă la un director de bancă suspectat de delapidarea a zeci de mii de euro. Potrivit unor surse judiciare, vizat ar fi directorul agenţiei Raiffeisen Bank de pe Bulevardul Magheru din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în cursul lunii aprilie 2021, managerul unei agenții bancare și-ar fi însușit din tezaurul unității, sume în lei și valută, prejudiciul adus fiind de 100.000 lei si 40.000 euro.

În comunicatul poliţiei se arată că un managerul unei agenţii bancare şi-ar fi însuşit din tezaurul unităţii, sume în lei şi valută

„Astăzi, 16.06.2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere pe raza Municipiului Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.

În fapt, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în cursul lunii aprilie 2021, managerul unei agenţii bancare şi-ar fi însuşit din tezaurul unităţii, sume în lei şi valută, prejudiciul adus fiind de 100.000 lei şi 40.000 euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Audierile urmează să se desfăşoare la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Ştire în curs de actualizare.