După ce a ajutat la purtarea coșciugului o parte din drum, s-a făcut nevăzut, pornind în goană spre palat, unde s-a suit pe tron, proclamându-se maharajah al Nawanagarului.

La vremea aceea există în India o tradiţie cu totul bizară, ce poate mai există și azi, după care succesorul la tronul unui maharajah trebuia să se grăbească a-şi formula pretenţiile de succesor, căci altfel se putea întâmpla ca un frate sau văr să i-o ia înainte şi atunci se isprăvea cu drepturile sale.

Tradiţia, foarte veche în India, a luat naștere în ziua când un print moştenitor zăbovind la înmormântarea tatălui său, un frate mai mic a profitat de această împrejurare dând fuga la palat, acaparând cetatea şi tronul.

Maharajahul Ranj n-avea fii, ceea ce făcea să se creadă că avea să-şi lase tronul unuia din cei doi nepoţi ai săi, între care exista deja o rivalitate.

Simpatiile lui se concentraseră asupra Prinţului Duleep Sinjhi, care se afla, la moartea sa, suferind într-un sanatoriu din Elveţia.

Dar, simţind că nu mai avea mult de trăit şi că nepotul favorit n-ar fi putut sosi la timp, se decisese pentru celălalt nepot, Prinţul Digvijay Sinjhy.

Asta pentru a nu lăsa principatul nici un moment fără căpetenie, ceea ce ar fi dat cu siguranţă loc unui război civil.

Așa că noul maharajah primise o veste dublă: moartea unchiului şi desemnarea sa ca prinţ moştenitor.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric