Toate cele şase scrutine postdecembriste, pe care le-am trăit din 1990 pînă acum s-au definit prin două întrebări ale căror răspunsuri au dat mari bătăi de cap analiştilor, politicienilor, chibiţilor electorali, dar care au produs şi cea mai mare cantitate de profeţii false pe cap de locuitor: 1. Cine cîştigă scrutinul final? 2. Cine se clasează pe locul al treilea?

Lesne de observat că:

– Numele celor doi candidaţi care vor intra în turul al doilea nu constituie obiect de patimă chibiţărească.

– Nu interesează pe nimeni şi nici nu cred că va interesa vreodată numele celui clasat pe locul patru. De la locul trei în jos domneşte un asemenea anonimat că, la un moment dat, te gîndeşti că restul listei nici n-ar mai trebui publicat de BEC.

Dificultatea răspunsului la prima întrebare nu ridică nici o problemă cînd e vorba de a o explica.

Între cele două tururi pot avea loc lovituri de teatru ţinînd fie de alianţe politice făurite mai mult sau mai puţin surprinzător, fie de hachiţele vieţii. Mircea Geoană a pierdut şi pentru că în săptămîna dinaintea turul doi s-a petrecut întîmplarea cu mersul la Sorin Ovidiu Vântu. Loviturile de teatru apar doar atunci cînd diferenţa dintre cei doi candidaţi parveniţi în finală e mică. Dat fiind că fiecare vot contează, rezultatul final poate fi influenţat, vorba pildei celebre, şi de bătaia din aripi a fluturelui din China.

 A doua întrebare presupune un răspuns dificil de aflat, pentru că locul trei depinde de mulţi factori incontrolabili, de la mobilizarea activului pînă la tendinţa generală de vot.

Numele celor doi care intră în turul al doilea nu provoacă patimi şi pariuri, pentru că sunt lesne de dibuit chiar cu mult înainte de campania electorală. Ele exprimă, de obicei, forţa partidelor în competiţie. E greu de crezut că un independent va intra în al doilea tur în detrimentul candidatului asumat de un partid puternic, de regulă, principalul partid din Opoziţie.

De ce e atît de important locul trei, dar mai ales, de ce-i atît de important cît obţine cel de pe locul trei?

Răspuns:

1) Pentru că parvenitul  pe locul trei, dar mai ales cu un procentaj mai acătării, poate influenţa scorul din turul al doilea.

2) Pentru că locul trei oferă candidatului punctul de plecare pentru a dezvolta  o politică post scrutin.

3) Pentru că locul al treilea, bine negociat, poate aduce titularului un loc în viitoarea structură a Puterii, dominată, totuşi, de cîştigătorul locului unu.

Pentru a pipăi cît de cît răspunsul la întrebarea Cine va fi pe locul trei după primul tur, se impune o scurtă recapitulare a realităţilor postdecembriste.

În 1990, problema nu s-a pus, deoarece a fost un singur tur. Spre amuzamentul cititorilor să reamintesc că în timp ce Ion Iliescu a obţinut 85,07%, titularul locului trei, Ion Raţiu, a luat 4,2%.

În 27 septembrie 1992, locul trei a revenit lui Gheorghe Funar, cu 10,88%.

În turul al doilea au intrat Ion Iliescu (47,34%) şi Emil Constantinescu (31,24%).

A cîştigat Ion Iliescu.

În 3 noiembrie 1996, Petre Roman a obţinut locul trei, cu procentajul de 20,54%. Pentru turul al doilea s-au calificat Ion Iliescu (32,25%) şi Emil Constantinescu (28,51%). A cîştigat Emil Constantinescu.

În 26 noiembrie 2000, primele trei locuri au fost ocupate de Ion Iliescu (36,35%), Corneliu Vadim Tudor (28,34%), Teodor Stolojan (11,78%). A cîştigat Ion Iliescu.

În 12 decembrie 2004, locul al treilea a fost obţinut de C.V. Tudor (12,56%) S-au clasat pentru turul al doilea: Adrian Năstase (40,93%) şi Traian Băsescu (33,91%). A cîştigat Traian Băsescu.

În 22 noiembrie 2009, pe locul trei s-a clasat Crin Antonescu (20,02%). Au intrat în turul al doilea: Traian Băsescu (32,42%) şi Mircea Geoană (31,17%). A cîştigat Traian Băsescu.

Oricît de diferite ar fi alegerile între ele, statistica  ne poate fi de folos în înţelegerea lui 2014.

Cîteva observaţii în legătură cu locul al treilea:

1) În toate, dar absolut în toate alegerile de pînă acum a fost ocupat de un candidat apropiat ca apartenenţă de Program celui care a cîştigat alegerile.

În 2000, de exemplu, deşi Crin Antonescu a obţinut un scor excepţional (20,02%) şi deşi liderul PNL a cerut alegătorilor să meargă cu Mircea Geoană, o mare parte a electoratului PNL a votat cu Traian Băsescu, identificîndu-l drept anti-PSD.

2000 a fost o excepție. Calificarea lui C V Tudor în turul al doilea a creat acea isterie pro-Iliescu, dovadă a cît de lesne de manipulat e românul.

2) Scorurile mari în turul al doilea (Petre Roman în 1996, şi Crin Antonescu în 2009) îşi au explicaţia în existenţa  a două personalităţi sensibil egale din partea unei alianţe.

În 1996, la fel de bine putea intra în turul al doilea Petre Roman, iar în 2009, Crin Antonescu.,

Scorurile mici obţinute  de titularul locului trei în celelalte alegeri se explică prin personalităţile puternice ale celor care au intrat în al doilea tur.

3) Cu excepţia lui Petre Roman, care a devenit preşedintele Senatului, nici un clasat pe locul trei n-a avut de cîştigat în viitorul regim prezidenţial.

4) În şirul alegerilor prezidenţiale cele din 2004 rămîn unice.

Traian Băsescu, deşi la o diferenţă de 7% de Adrian Năstase, a cîştigat al doilea tur în condiţiile în care CV Tudor a avut doar 12,56%, presupunîndu-se că o parte din voturi au mers şi la Adrian Năstase.

Anul acesta locul trei e mai important ca niciodată.

Pentru că:

1 Un Călin Popescu Tăriceanu ar da voturile lui Victor Ponta. Pentru Călin Popescu Tăriceanu personal, calificarea pe locul trei ar însemna biletul pentru un minim viitor politic.

Fără locul trei, Călin Popescu Tăriceanu dispare cu partidul lui cu tot.

Pentru Monica Macovei locul al treilea ar însemna imboldul crucial de a răspunde afirmativ intelectualilor lui Băsescu, strînși acum în jurul unei noi cloști, de a face un partid după scrutin.

Oricît ar părea de ciudat, singura pentru care locul trei nu e o chestiune de viață și de moarte e Elena Udrea. Traian Băsescu a trimis-o în campanie nu de dragul ei, ci de dragul lui. Prin Elena Udrea, cei interesați au aflat că el, Traian Băsescu, intenționează să se înscrie în PMP și să facă din acesta un partid cîștigător al scrutinului din 2016. Indiferent de rezultatul obținut de Elena Udrea, după 21 decembrie 2014, Traian Băsescu trebuie s-o ia de la zero cu PMP.