Pentru ca oamenii să se simtă ca-n vacanță, un aeroport organizează excursii fake

Pentru ca oamenii să se simtă ca-n vacanță, un aeroport organizează excursii fake

Un cunoscut aeroport propune o „soluție” inedită pentru oamenii care vor să se simtă ca în vacanță și în timpul pandemiei.

Chiar dacă aproape toate avioanele sunt blocate la sol, un aeroport din Taiwan vine cu o soluție unică pentru a îi ajuta pe oameni să „călătorească”.

Aeroportul Songshan din Taipei pune la bătaie 90 de locuri pentru un tur numit „Prefă-te că pleci în străinătate”, de-a lungul căruia „călătorii” vor trece prin porțile de check-in, se vor îmbarca în avion și tot așa vor coborî, pentru a ajunge înapoi, în casele lor.

„Călătorii” vor fi selecționați în urma unui concurs. Toate cele trei tururi vor dura mai mult de o zi. Astfel, participanții vor avea șansa să experimenteze îmbarcarea și serviciile oferite, a declarat Wang Chih-ding, directorul adjunct al aeroportului, potrivit CNN.

Companiile low-cost au intrat în război cu aeroporturile. Efecte neașteptate ale pandemiei

Principalele companii aeriene low-cost din Europa au început să pună presiuni asupra aeroporturilor.

Potrivit unor scrisori consultate de Reuters, companiile aeriene low-cost Wizz Air, Ryanair şi easyJet au solicitat reducerea pe o durată îndelungată sau chiar scutirea de la plata taxelor percepute de aeroporturi, avertizând că aeroporturile care vor oferi cele mai mic taxe vor beneficia de mai mult trafic.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a trimis luna trecută o „cerere de oferte” către aeroporturi, precizând că este gata să îşi restructureze afacerile şi să introducă „modificări semnificative care vor provoca o realocare a capacităţilor între aeroporturi”. Wizz Air a adăugat că „ofertanţii sunt rugaţi să trimită oferte de preţ pentru un acord pe trei ani” în care să fie prevăzută o singură taxă care să înlocuiască mai multe taxe care se percep în prezent pentru decolare, aterizare, parcarea avioanelor şi securitate.

La rândul său, compania aeriană britanică EasyJet a invitat aeroporturile să vină cu oferte cu ocazia unor reuniuni pe Skype care au avut loc recent „pentru a discuta modul în care puteţi sprijini easyJet în reluarea operaţiunilor”. EasyJet adaugă: „vă rugăm să ne prezentaţi cea mai bună ofertă a voastră, care va influenţa semnificativ modul în care ne vom desfăşura capacităţile”.

Olivier Jankovec, preşedintele ACI Europe, a spus că operatorii low-cost mizează pe faptul că aeroporturile sunt disperate să vadă cum pasagerii revin şi deci sunt dispuse să renunţe la plata taxelor. „Companiile aeriene organizează un fel de concurs de frumuseţe între aeroporturi”, a apreciat Jankovec. Acesta a adăugat că scrisori precum cele trimise de Ryanair „arată dominaţia incredibilă pe care o pot exercita astăzi asupra aeroporturilor ca urmare a crizei”.

Ne puteți urmări și pe Google News