Naționaliștii rusofili sunt pe punctul de a prelua puterea la Sofia. Washingtonul îi poate submina recunoscând caracterul național al Macedoniei de Nord.

Criza balcanică a președintelui american Joe Biden a început. Anii de neglijare și duplicitatea UE în privința regiunii s-au întors acum, într-un moment de vulnerabilitate, pentru a bântui America și Europa. Președintele rus Vladimir Putin așteaptă calm să vadă guvernul țării - membră NATO și UE - capturat de aliații săi, în frunte cu președintele bulgar Rumen Radev.

Foarte curând, această țară de la Marea Neagră poziționată strategic între Turcia, România și Ucraina s-ar putea transforma dintr-un susținător vital al Kievului într-un partener fățiș al Moscovei. Actualul premier pro-occidental Kiril Petkov atârnă de un fir de păr [între timp a și demisionat în urma unei moțiuni de cenzură - n.trad.]. Dacă guvernul va cădea, Radev va cârmui țara până la alegerile anticipate. Un aliat al lui Radev, fostul ministru al apărării Stefan Ianev, care a preluat ca papagalul de la Putin sintagma „operațiune militară specială” pentru a descrie războiul Rusiei din Ucraina, drept pentru care a și fost concediat pe loc de Petkov, s-ar putea întoarce în calitate de premier interimar - un dezastru pentru Vest, în condițiile în care Putin încearcă să spargă solidaritatea transatlantică.

Scenariile sumbre se materializează cu rapiditate. Invocând disponibilitatea lui Petkov de a ridica vetoul folosit de Bulgaria pentru a bloca negocierile de aderare dintre Macedonia de Nord și UE, cântărețul și celebritatea TV Slavi Trifonov a anunțat luna aceasta că partidul său se retrage de la guvernare. Pe 16 iunie partidul lui Trifonov a invocat iarăși chestiunea macedoneană pentru a-l debarca pe președintele parlamentului bulgar, Nikola Mincev, membru al partidului lui Petkov. Partidul fostului premier Boiko Borisov a votat și el împotriva lui Mincev. O moțiune de cenzură e programată miercuri.

Există o cale de a-l văduvi pe Putin de acestă victorie, printr-o tactică pe care administrația Biden o poate aplica aproape imediat. Cheia este ca însăși chestiunea exploatată de Radev - naționalismul turbat împotriva vecinilor macedoneni - să fie transformată într-o vulnerabilitate politică cu efect imediat, dar și persistent.

Conduși de Radev, prietenii Moscovei de la Sofia s-au folosit de tactici de intimidare după modelul Kremlinului împotriva țării vecine mai mici, Macedonia de Nord. Sofia nu folosește bombe, ci împiedică Skopje să-și înceapă negocierile de accedere în UE până când macedonenii nu vor ceda în fața revendicărilor bulgare. Petkov ar vrea să ridice acest veto, însă opozanții lui sunt pe punctul să-l răstoarne folosindu-se tocmai de acestă chestiune. Lansat în noiembrie 2019 de rusofilul Borisov, acest ultimatum bulgar cu revendicări fluide amintește de poziția lui Putin în privința Ucrainei. În esență, Macedoniei de Nord i se cere să recunoască că este o „țară artificială” și să admită că identitatea ei „autentică” e cea bulgară.

Prin documente formale, dar și prin insulte și provocări proferate de la cele mai înalte niveluri, Bulgaria îi cere Macedoniei de Nord să admită că înainte de 1944 - când Iosip Broz Tito începea să formalizeze ceea ce ulterior avea să devină Iugoslavia - istoria macedoneană a fost una și aceeași cu cea bulgară. De la scrierile slave medievale și până la revoltele eroice împotriva otomanilor de la începutul secolului 20, Bulgaria vrea să obțină recunoașterea faptului că eroii naționali, marile evenimente și mai ales limba macedoneană au avut toate, în esență, un caracter bulgar. Referirile la ocupația bulgară fascistă din Macedonia din vremea ultimului război mondial trebuie eliminate, iar manualele școlare trebuie schimbate.

Aceste dispute complicate referitoare la istorie și teritoriu sunt de notorietate în Balcani și-n alte părți ale Europei de Est - și numai bune pentru a fi exploatate de Kremlin. În Bulgaria, aliații lui Putin exploatează însuși procesul de extindere al UE pentru a submina suveranitatea unui aliat și „coleg” din NATO, Macedonia de Nord. Sub pretextul îngrijorării pentru „egalitatea bulgarilor macedoneni”, pentru a folosi exprimarea lui Radev, Sofia poate cere schimbarea unor politici publice, cum ar fi cote în administrația publică ori asumarea generalizată a identității bulgare.

În combinație cu schimbarea forțată a istoriografiei, Sofia poate submina fundațiile statului macedonean. Iar Moscova înțelege că acest lucru deschide calea unei destabilizări mai mari a întregii regiuni, întrucât Serbia, Grecia și Albania au și ele propriile revendicări istorice și teritoriale față de Skopje.

Revendicările intransigente ale Bulgariei sunt cu atât mai distructive cu cât cetățenii macedoneni au consimțit deja, printr-un vot la limită, să-și schimbe numele țării în „Macedonia de Nord”, dând curs unui set diferit de revendicări legate de nomenclatura și identitatea națională - de data aceasta din partea Greciei. Însă, prin Acordul de la Prespa din 2018, un compromis autentic, și Atena a recunoscut formal limba și identitatea poporului macedonean.

Și nu la mult timp după acel acord s-a întâmplat ca Borisov, la acea vreme premierul Bulgariei, să lanseze asaltul identitar împotriva Macedoniei de Nord - o abrogare flagrantă a Tratatului Prietenei, pe care tot el îl semnase în 2017 cu Skopje. Tratatul fusese conceput tocmai pentru a exclude asemenea chestiuni radioactive din sfera politicii, lăsându-le numai în grija istoricilor.

Vetoul bulgar blochează și Albania pe calea ei către UE, întrucât Bruxelles-ul a legat accederea Tiranei de cea a Macedoniei de Nord. Majoritatea statelor UE preferă să considere accederea Albaniei și Macedoniei de Nord drept un singur pachet, iar nu ca pe o cursă competitivă. Dacă UE i-ar decupla pe cei doi vecini, dând undă verde Albaniei să înceapă negocierile, Skopje va rămâne la mila Sofiei.

Iar dacă albanezii ar înainta singuri, abandonându-și frații de aceeași etnie din Macedonia de Nord, frustrările ar lua amploare. Echilibrul etnic atins cu succes de Macedonia de Nord, consfințit prin Acordul de la Ohrid din 2001, necesită avansul țării pe drumul spre UE pentru a putea fi menținut. A vorbi de despărțirea drumurilor pentru Albania și Macedonia de Nord e ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului, într-o țară care a fost la un pas de războiul civil acum două decenii și într-o regiune celebră pentru fragmentarea ei etnică și națională, fragmentare adesea încurajată și de Moscova.

Rusia ar avea de profitat și de pe urma crizei politice puse la cale la Sofia. Sub Petkov, cantități enorme de muniție compatibilă cu armele sovietice ale Ucrainei au curs către Kiev prin Bulgaria, pe baza unui contract semnat cu Departamentul Apărării al SUA; acel aranjament ar fi periclitat dacă Radev ar prelua frâiele.

Bulgaria a adoptat sancțiuni contra Rusiei și a refuzat să plătească gazul rusesc cu ruble, drept pentru care Gazprom i-a tăiat aprovizionarea cu gaz. La rândul său, Petkov a accelerat construcția unui gazoduct către Grecia, care le poate oferi Balcanilor o sursă alternativă de gaz, amortizând efectul dependenței masive de Rusia.

Încercând să-ș treacă și el în palmares măcar un succes, președintele francez Emmanuel Macron - proaspăt ieșit din dezastrul alegerilor generale care l-a lăsat oarecum de decor pe plan intern - a lansat o propunere de ultim moment vizând ridicarea vetoului la reuniunea Consiliului UE de săptămâna aceasta, prezidată de Franța. Contrar uzanțelor UE, Parisul i-ar permite Sofiei să-și aducă revendicările bilaterale în cadrul procedurii formale de negociere a UE - un pas periculos nu numai pentru Macedonia de Nord, ci și pentru întreaga UE.

Aproape fiecare țară care vrea să adere la UE are un vecin dornic să îndrepte ceea ce consideră el a fi nedreptăți istorice. Ucraina, dornică să devină candidat la aderare, face obiectul unor revendicări revanșarde tot mai intense din partea Ungariei. Precedentul bulgar l-ar poziționa pe premierul ungar Viktor Orban favorabil pentru a cere o atenție similară din partea UE pentru revendicările Budapestei față de Kiev.

Dacă ar fi acceptată de Sofia, propunerea franceză ar declanșa o criză politică în Macedonia de Nord. Conform propunerii, guvernul macedonean ar primi o invitație politică simbolică de a începe negocierile de accedere, iar apoi Skopje ar trebui să adopte un amendament constituțional - necesitând o majoritate de două treimi - prin care să-și consfințească naționalitatea bulgară în preambulul legii fundamentale. Bulgaria și-ar vedea pozițiile referitoare la istorie și cultură recunoscute oficial de către UE. Un individ foarte apropiat de Orban, Oliver Varhelyi, ar deveni comisarul european responsabil cu evaluarea performanțelor Macedoniei de Nord.

La Skopje reacția a fost extrem de negativă. Nikola Dimitrov, fost vicepremier al actualului guvern și negociatorul Acordului de la Prespa, apreciază că propunerea Franței îi acordă Bulgariei „control deplin asupra destinului nostru”. Dimitrov a explicat că în cadrul procesului de accedere „negocierile pot fi oprite în orice moment, nu de către Bruxelles, ci de către Sofia, [în funcție de] cât de satisfăcută este [Bulgaria] de modul în care implementăm, de exemplu, schimbarea manualelor școlare”.

Hristijan Mickoski, liderul partidului de opoziție VMRO-DPMNE, a atacat dur propunerea franceză: „șocant de proastă [...] înseamnă că vom fi asimilați, bulgarizați, iar în caz contrar nu vom face parte niciodată din UE”. Adulmecând victoria la alegerile programate ori la unele anticipate, Mickoski s-a angajat sâmbătă la un protest să torpileze amendamentul constituțional necesar acordului.

Pe moment, propunerea riscantă a Franței e dezbătută de Comitetul Afacerilor Externe al parlamentului bulgar. Radev a lăudat propunerea drept „cea mai corectă” și „cea mai bună de până acum”. Președintele bulgar insistă că elementul cel mai important îl constituie includerea revendicărilor istorice detaliate ale Bulgariei (în niște „Protocoale Bilaterale”).

În ce-l privește, premierul Petkov a lăsat în seama parlamentului să decidă poziția oficială a țării, subliniind însă că, odată ce Skopje și-ar amenda constituția, „noi vom garanta că nu vom inventa câte o condiție nouă la fiecare șase luni”. Rumen Ghecev, membru al partidului lui Petkov, a remarcat și el că propunerea franceză i-ar permite Sofiei să saboteze după bunul plac parcursul european al Macedoniei de Nord.

Biden are acum pe masă un dezastru care se desfășoară simultan în două țări aliate din NATO - o debandadă creată de un al treilea aliat, Franța. Macron a fost cel care a încurajat de la bun început obstrucția bulgară, folosind el însuși veto în cadrul UE împotriva Macedoniei de Nord în 2019. Astăzi, „mulțumită” vetoului bulgar, trei țări balcanice - Albania, Macedonia de Nord și Serbia - înclină să boicoteze conferința cu Balcanii Occidentali găzduită de Franța.

Miza e mult prea mare pentru a o lăsa în seama diplomației incompetente a președintelui francez. SUA trebuie să complementeze inițiativa franceză, adăugându-i ingredientul lipsă: să impună un preț pentru agresiunea identitară a Bulgariei.

Naționalismul bulgar extremist are un obiectiv primordial: să nege existența identității macedonene. Soluția este ca SUA (împreună cu aliați precum Londra, dispusă probabil să ajute Washingtonul) să încheie un acord cultural bilateral cu Macedonia de Nord care să confirme identitatea macedoneană. Acordul poate fi încheiat rapid în cadrul recent lansatului Dialog Strategic dintre Washington și Skopje.

Formularea-cheie poate fi împrumutată din Articolul 7 al Acordului de la Prespa - un acord respectat dincolo de Atlantic. Guvernul american pur și simplu ar „recunoaște că poporul macedonean are propria sa istorie, cultură, patrimoniu și limbă macedoneană” - exact acel gen de identitate pe care naționaliștii bulgari l-ar vrea șters din istorie.

În replică, cel mai probabil, Radev va ataca fulminant SUA și va mobiliza proteste anti-americane. Dar e un preț pe care merită să-l suportăm pentru a proteja interesele americane.

În primul rând, atât timp cât Radev ține în mână cartea macedoneană, Petkov va rămâne vulnerabil. Propunerea franceză nu elimină sub nici o formă capacitatea Sofiei de a pune presiune pe Skopje, ceea ce înseamnă că Radev poate pune presiune pe Petkov ori pe oricare alt guvern pro-occidental. Modul în care poate fi marginalizată influența rusească în Bulgaria este ca lui Radev și aliaților lui să li se ia în sfârșit din mâna cartea macedoneană abuzivă.

Adevărul este acela că naționaliștii rusofili precum Radev - ori Vucic al Serbiei - nu au nici o opțiune strategică legată de Rusia. Valabil și înainte de 24 februarie și cu atât mai mult după invazia catastrofală a Rusiei din Ucraina. Rețeaua de relații cu Vestul e mult prea puternică pentru ca legăturile cu el să poată fi tăiate. Tot așa cum Vucic se folosește de cartea Kosovo pentru a-și întreține duplicitatea, și Radev și acoliții lui exploatează chestiunea macedoneană pentru a menține Bulgaria dezbinată între tendințele rusofilă și pro-occidentală. Fix această abordare încerca Petkov s-o suprime în mandatul său. Însă el nu poate izbândi în lipsa unei constrângeri externe asupra naționalismului abuziv.

Oferindu-i Macedoniei de Nord o apărare politică solidă a identității ei - echivalentul unui ajutor militar consistent pentru apărarea teritoriului național -, Bulgaria va fi silită să se confrunte cu realitatea: inutilitatea deplină a propriei misiuni. Exact așa cum Putin nu-i poate convinge pe ucraineni că sunt de fapt ruși, tot așa nici Radev și ai săi nu le pot cere macedonenilor să înceapă procesul de a-și predea identitatea Bulgariei.

În Bulgaria vor fi tulburări, dar oricum sunt tulburări deja, inclusiv o moțiune de cenzură. De fapt, e la fel de probabil ca bulgarii să-i atribuie lui Radev vina unui acord americano-macedonean, odată ce vor fi realizat în sfârșit care e prețul atunci când abuzezi de calitatea de membru UE. În prezent, izolarea în cadrul UE reprezintă un cost modest și suportabil pentru Bulgaria.

În al doilea rând, realitatea din Macedonia de Nord e de așa natură încât propunerea franceză nu numai că va eșua, dar va submina grav și poziția conducerii pro-occidentale a președintelui Stevo Pendarovski și a premierului Dimitar Kovacevski. În loc să aplice presiunea americană pentru a strânge în parlamentul de la Skopje niște voturi care nu există, Washingtonul ar proceda mai bine dacă ar aplica puterea americană pentru a rezolva direct problema: neliniștea palpabilă și de înțeles a macedonenilor în fața unui vecin amenințător, care mai este și membru NATO și UE.

Ideea confirmării identității macedonene îi vine ca turnată unui politician experimentat precum Biden. În calitate de candidat prezidențial în 2020, Biden i-a felicitat formal pe americanii macedoneni pentru aniversarea Răscoalei de Sfântul Ilie [1903, anti-otomană - n.trad.] - unul dintre evenimentele istorice disputate care tensionează relațiile bulgaro-macedonene. Președinte american George W. Bush a și creat un precedent în această privință, atunci când administrația sa a recunoscut (în ciuda protestelor Greciei) în 2004 Republica Macedoniei după numele ei constituțional de la acea vreme, tocmai pentru a dezamorsa o criză etno-naționalistă ce amenința să explodeze.

Pe lângă beneficiile pe care le aduce, recunoașterea oficială a identității macedonene ar fi și un pas corect - o modalitate de a opri intimidarea după modelul Kremlinului, din partea unui aliat din NATO împotriva unui aliat mai mic din NATO care își caută locul în Uniunea Europeană.

Articol de Edward P. Joseph (expert în gestionarea conflictelor, profesor la Johns Hopkins School of Advanced International Studies; și-a petrecut un deceniu în Balcani, detașat cu armata SUA și ca șef adjunct al misiunii OSCE în Kosovo - Traducere: Andrei Suba, RADOR)