Pentagonul: În fața Chinei, trebuie să luptăm și să câștigăm pe mare

Pentagonul: În fața Chinei, trebuie să luptăm și să câștigăm pe mare

Cu ochii pe tigrul asiatic, șeful Pentagonului, Mark Esper, a oferit o foaie de parcurs pentru modernizarea US Navy, în condițiile rivalității la care asistăm în prezent între Statele Unite, putere dominantă, și China, putere emergentă.

Săptămâna aceasta, într-un discurs rostit la Rand Corporation, șeful Pentagonului, Mark Esper, s-a referit la Rusia și China, despre care a spus că sunt „principalii noștri concurenți strategici”.

„Aceste puteri revizioniste folosesc prădarea economică, subversiunea politică și forța militară pentru a încerca să schimbe echilibrul puterii în favoarea lor și adesea în detrimentul altora”, a adăugat secretarul american al Apărării.

În privința Rusiei, oficialul american a denunțat  „desconsiderarea sa flagrantă pentru regulile și normele internaționale”, citând cazurile Georgiei și Ucrainei.

În schimb, el și-a concentrat observațiile asupra Chinei, care „își exercită influența nefastă prin initiative „noilor drumuri ale mătăsii”, care lasă națiunile mai slabe, cu datorii înrobitoare, obligându-le să accepte ajutor economic (chinez) în detrimentul suveranității lor”.

Esper a citat, de asemenea, atitudinea Beijingului în Marea Chinei de Sud, precum și „încercările Partidului Comunist Chinez de a remodela și submina ordinea internațională”.

Astfel, „partea principală a eforturilor noastre este să ne concentrăm asupra Chinei”, a spus Esper. Și cu atât mai mult, a explicat el, întrucât regiunea indo-pacifică nu este numai un „hub al comerțului mondial”, ci și „epicentrul competiției marilor puteri cu China.

Și, în fața activităților destabilizatoare ale Armatei Populare de Eliberare (armata Chinei), în special în domeniul maritim, Statele Unite trebuie să fie gata să prevină conflictele și, dacă este necesar, să lupte și să câștige pe mare ”, a spus Mark Esper.

Ne puteți urmări și pe Google News