Hackerii au atacat, în mod repetat, cel mai costisitor program al Pentagonului, proiectul de perfectare a avionului Joint Strike Fighter, în valoare de 300 de milioane de dolari, scrie Wall Street Jornal.
Publicaţia americană a citat mai mulţi responsabili guvernamentali apropiaţi proiectului care au spus că mai mulţi intruşi au reuşit să copieze date care au legătură cu designul şi sistemele electronice ale avionului. Spionii nu au accesat informaţiile cele mai importante ale proiectului, care nu sunt stocate pe computere conectate la internet.
Hackerii au reuşit să fure informaţii din sistemul informatic al companiiilor constructoare implicate în proiect - Lockheed Martin Corp, Northrop Grumman Corp şi BAE Systems PLC. Pentagonul a refuzat să facă vreun comentariu asupra cazului, însă forţele aeriene au început o anchetă.
Mai mulţi foşti oficiali americani au spus, pentru Wall Street Journal, că atacurile par să fie iniţiate din China, însă acest lucru nu poate fi stabilit cu exactitate din cauza uşurinţei cu care se poate camufla identitatea pe internet.