Pensiile speciale ale primarilor ajung iar la CCR
- Departamentul Politic
- 28 iunie 2016, 00:00
Guvernul a contestat ieri, pentru a doua oară, la Curtea Constituțională, legea care le dă pensii speciale aleșilor locali. CCR tranșează subiectul în 20 iulie.
Premierul Dacian Cioloş (foto) a explicat la RRA că din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanţate aceste pensii. „Şi, pe de altă parte, nu se respectă principiul contributivităţii, legea aceasta ar urma să se aplice retroactiv”, a spus el.
Impactul bugetar al aplicării legii este în jur de 400 de milioane de lei pe an, a adăugat prim-ministrul. În opinia acestuia, ideea de pensii speciale riscă să afecteze însăşi consolidarea sistemului de pensii
Legea adoptată de Parlament prevede că aleşii locali vor primi pensii speciale după un mandat întreg. Nu vor beneficia de lege condamnaţii definitiv cu executare în exercitarea funcţiei de ales local, primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean şi vicepreşedinte de CJ. Nu se pot cumula pensia de ales local şi cea de parlamentar. Legea intră în vigoare din ianuarie 2017, iar pensiile aleşilor locali vor fi acordate de la bugetele locale.
CCR va discuta tot pe 20 iulie propunerea de revizuire a Constituţiei referitoare la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie.