P&G își unește forțele cu Penny Market pentru a transforma o sală de clasă în a doua casă (P)

P&G își unește forțele cu Penny Market pentru a transforma o sală de clasă în a doua casă (P)

Ziua Internațională a Copilului a venit cu o surpriză pentru elevii clasei pregătitoare din satul Sohatu, județul Călărași. P&G România și Penny Market le-au reamenajat sala de clasă într-un univers al poveștilor și al învățării prin joc. Spațiul a fost complet reabilitat și redecorat, astfel încât elevii să aibă parte de un proces de acomodare cât mai ușor la toamnă, odată cu prima lor experiența pe băncile școlii. Omid Ghannadi, arhitectul implicat în procesul de renovare, a creionat un univers prietenos, colorat și încurajator pentru cei mici, pentru a-i ajuta să meargă cu drag la școală chiar din prima zi.

„Brandurile noastre au întotdeauna misiunea de a fi o forță a BINELUI și a CREŞTERII. Campania #OSalădeClasăcaAcasă este unul dintre proiectele prin care ne propunem să îmbunătățim viața românilor, oferind elevilor condiții mai bune în școli. Sperăm că acest lucru va contribui la optimizarea învățământului în comunitățile cu care lucrăm”, a spus George Carpov, Company Communications Manager P&G.

„Suntem onorați de parteneriatul propus de P&G și de faptul că am putut participa la realizarea unui spațiu educațional armonios, propice învățării pentru copiii din localitatea Sohatu, județul Călărași. Credem cu tărie că orice elev din România are dreptul la #OSalădeClasăcaAcasă, de aceea ne dorim să continuăm acest proiect în cat mai multe școli din cadrul comunităților locale”, a declarat Irina Butnaru, Corporate Communications Manager Penny Market | REWE Romania.

 „O Sală de Clasă ca Acasă este un proiect drag mie tocmai pentru că răspunde nevoilor copiilor la aceste vârste. Spațiile în care trăim ne influențează viața, cu atât mai mult când sunt asociate cu educația. Cu toții ne aducem aminte de textura băncii în care am stat în generală, sunt detalii și senzații care ne urmăresc toată viața”, a spus arhitectul Omid Ghannadi.

Programul O Sală de Clasă ca Acasă a fost lansat anul trecut, odată cu renovarea unei săli de clasă din cadrul școlii generale Rași, județul Ialomița. Această inițiativă își propune să îmbunătățească viața românilor transformând sălile de clasă în spații sigure, prietenoase și inspiraţionale, oferind celor mici un mediu adecvat pentru învățare. Selectarea școlilor beneficiare este realizată cu ajutorul ONG-urilor active în aceste zone - pentru cea de-a doua ediție, școala din Sohatu a fost aleasă împreună cu Teach for Romania.

Despre Procter & Gamble

P&G deservește consumatori oferind unul dintre cele mai puternice portofolii ce include branduri de încredere, de calitate și superioare precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Bounty®, Charmin®, Crest®, Dawn®, Downy®, Fairy®, Febreze®, Gain®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Olay®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, SK-II®, Tide®, Vicks® și Whisper®. Comunitatea P&G desfășoară operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vă rugăm să vizitați http://www.pg.com pentru cele mai recente noutăți și informații suplimentare despre P&G și brandurile sale.

 

Despre PENNY Market

PENNY Market este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY Market în România este alcătuită din 238 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 4.500 de angajați.

 

 

Pentru mai multe informații vă rugăm contactați:

Procter & Gamble

George Carpov, Company Communications Manager SEE North & Central

carpov.gb@pg.com, 0737 959 149

 

PENNY Market Irina Butnaru, Corporate Communications Manager, Penny Market | REWE România presa@penny.ro

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News