Pelerinaj „de pandemie” în Capitală. Iată în ce condiții se pot ruga creștinii la moaște
- Lucian Ionescu
- 25 octombrie 2020, 06:15
Pelerinajul de Sfântul Dumitru din Capitală va avea loc, deși Guvernul anunțase că vrea să îl interzică. Anunțul a venit de la Patriarhie care a încheiat un protocol cu Primăria.
În acest an, ceremoniile de Sfântul Dimitrie sunt mult mai restrânse, cu reguli de igienă şi de protecţie fără precedent. La pelerinajul de la Patriarhia Română nu vor avea acces decât bucureștenii. „Evenimentul are loc în condiţii excepţionale de protecţie, între 25 - 27 octombrie, cu acces doar pentru cei din municipiul Bucureşti”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Patriarhia a anunțat că totul este organizat
Câțiva credincioși au mers deja pe Dealul Mitropoliei pentru a se ruga la moaște înainte de a se forma cozi. Duminică la ora 07.00, racla cu sfintele moaște va fi așezată la locul de închinare.
Pe 25, 26 și 27 octombrie, jandarmii le vor verifica tuturor credincioșilor cărțile de identitate și le vor permite accesul numai celor care au domiciliul în Municipiul București.
Cele mai importante sunt însă măsurile de protecţie pe care trebuie să le respecte pelerinii, voluntarii şi reprezentanţii bisericii la dubla sărbătoare a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște vor fi cinstite la pelerinaj.
Jandarmeria urmărește ca toate regulile să fie aplicate corect
Regula principal este distanțarea socială, Credincioșii trebuie să stea la cel puțin un metru și jumătate unul față de celălalt.
În acest sens, au fost imaginate circuite diferite de intrare și de ieșire, iar accesul la raclă se va face pe un singur rând.
Voluntarii le vor oferi pelerinilor dezinfectant, iar zona în care sunt așezate Sfintele Moaște va fi protejată cu materiale care permit o dezinfectare permanentă.
Monica Gabor, pe mâna recuperatorilor. Irinel Columbeanu a băgat-o în bucluc
Dragnea, dat în vileag. Ce a dat la schimb contra vizitei la Trump. Dezvăluirea vine de peste Ocean
Reprezentanții Patriarhiei spun că pentru cele 3 zile de pelerinaj au obținut toate aprobările necesare din partea instituțiilor responsabile: ISU, Jandarmerie, DSP, Primărie și Prefectură.
Reprezentanții Patriarhiei au anulat în acest an procesiunea Calea Sfinților.
Pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou se va încheia marți, pe 27 octombrie, la miezul nopții, potrivit stiri.tvr.ro