Pedepsiți cu închisoarea! Ce au făcut doi bărbați din Suceava

Pedepsiți cu închisoarea! Ce au făcut doi bărbați din Suceava

Doi bărbați din Suceava și-au „semnat” singuri sentința. Au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru ce au făcut.

Doi suceveni pedepsiți de justiție pentru tentativă de omor au fost aduși la finele acestei săptămâni la Penitenciarul Botoșani. Pentru prinderea unuia dintre ei a fost nevoie chiar de o echipă formată din polițiști din cadrul SIC și polițiști din cadrul SAS.

La 24.07.2020, ora 16.40, Tribunalul Suceava – Secția Penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe un bărbat de 37 ani, din com. Șcheia, condamnat la 8 ani și 559 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la omor calificat”.

În urma verificărilor efectuate la domiciliul acestuia, cât și pe raza comunei Șcheia, cel în cauză nu a fost identificat, membrii săi de familie relatând verbal că acesta cunoaște despre emiterea mandatului de arestare.

Ne puteți urmări și pe Google News

La 24.07.2020, s-au constituit mai multe echipe din cadrul SPR 9 Șcheia, care în urma activităților informativ operative și căutărilor repetate efectuate la locuința acestuia și pe raza de competență, l-au identificat pe bărbatul de 37 de ani care a fost reținut, escortat și depus în Penitenciarul Botoșani.

Tot la 24.07.2020, orele 14.30, s-a primit la nivelul SIC Suceava – Compartimentul Urmăriri,  mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Suceava prin care un bărbat de 40 ani, din mun. Suceava, a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare de 6 ani, 2 luni și 579 zile de pentru comiterea infracțiunii de „tentativă de omor”.

Cel în cauză a fost găsit la domiciliu la 24.07.2020 orele 17.30, de o echipă format din polițiști din cadrul SIC, Secția de Poliție Burdujeni și polițiști din cadrul SAS. După ce i-a fost înmânat un exemplar al mandatului, acesta a fost escortat de o echipă de polițiști la Penitenciarul Botoșani, scrie Botosaneanul.ro.