Ultimul număr din „Martyria” (2/2017), abia apărut, se deschide cu o succintă şi substanţială meditaţie a Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, intitulată Icoana – mărturie a înomenirii Mântuitorului Hristos. Pe aceeaşi temă, două contribuţii semnează părintele profesor David Pestroiu şi prof. univ. dr. Mihaela Palade. Între colaboratorii străini se numără teologul Nicolae Xionis. Deosebit de documentate şi interesante sunt studiile privind viaţa bisericească a ţării noastre în secolul al XVIII-lea, de Oana Mădălina Popescu, respectiv cel datorat părintelui Laurenţiu Rădoi, intitulat Fost-a Sfântul Maxim Brancovici primul episcop al Râmnicului?

Sub genericul „Studia Humanitatis” pot fi citiţi Bogdan Tătaru-Cazaban, Dan Ciachir, Ioan Şt. Lazăr, Luiza Barcan, Alexandru Nancu. Revista „Martyria”, deschisă spre arte, tipăreşte şi în acest număr două scurte piese: Ceasul alegerii de Constantin Adamovici şi Sfântul de Andrei Cărpeneanu.

Cea mai interesantă contribuţie din acest număr o constituie dialogul cu Arhimandritul Atanasie Prodromitul, stareţ al Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos, realizat de părintele Ştefan Zară, dimpreună cu monahul Gherasim Prodromitul. Având tactul şi smerenia de a nu-şi întrerupe interlocutorul athonit, părintele Ştefan Zară realizează un documentar de o forţă epică incredibilă, legat de decăderea şi mărirea duhovnicească a schitului nostru de la Athos, ajuns după 1940 o adevărată ruină. Cu voia lui Dumnezeu, autorităţile regimului comunist au lăsat în anii ’70 să meargă la Athos serii de cinci călugări români, îndeosebi de la Mânăstirea Sihăstria din Moldova, pentru a repara schitul. Deşi, în total, nu au ajuns la Athos decât zece călugări, aceştia au redat lăcaşul şi schitul – de dimensiunile unei mânăstiri – menirii sale. Un rol decisiv l-a jucat în această restaurare spirituală şi materială părintele Petroniu Tănase, devenit stareţul aşezământului. Iată numai un scurt citat reflectând situaţia în care se găsea schitul românesc Prodromu în 1978, adăugând că prima întrebare pusă celor cinci călugări sosiţi de la Bucureşti în martie 1978, rostită de arhondar, suna astfel: „Pe voi cine v-a trimis? Biserica sau comuniştii?”. Iată însă ce spune în evocarea sa părintele arhimandrit Atanasie Prodromitul: „Lăsând bagajele aproape de uşile bisericii, am dat să intrăm înăuntru spre închinare şi mulţumire Maicii Domnului că ne-a ajutat să ajungem cu bine. Înfăţişarea bisericii însă, atât exterior, cât şi interior, era sinistră. Totul era ca după un război, nu se mai făcuse o Sfântă Liturghie de ani de zile. Intrând în biserică, spre mirarea noastră, era o cărare ce-şi făcea loc printre molozul căzut de pe pereţii interiori ai picturii ce se degradase, cărare care conducea la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Prodromiţa, unde era aşezată o candelă sleită şi murdară, aprinsă de altcineva. Atmosfera din jurul acestei Sfinte Icoane era una de plâns, dar şi umilitoare. Candela icoanei era aprinsă, după cum am aflat a doua zi, de către părintele Vlasie, părinte orb, care se ducea să o aprindă mai mult după instinct şi după cărarea ce-l ducea fără greş la Sfânta Icoană. Ne-am închinat, mai bine zis am lăcrimat cu durere, şi mâhnire mare ne-a cuprins văzând starea de degradare în care se aflau toate. În tăcere, ne-am retras şi am fost conduşi la cameră, la Sinodicon, unde pe timpuri se primeau numai oameni de vază, oaspeţi pelerini sau feţe bisericeşti mai de seamă. Şi aici totul era readus la acelaşi cuvânt: dezastru. Adică, intrând în corpul clădirii acesteia de sud, căci tot acolo eram şi cazaţi, în loc de uşă la intrare erau nişte scânduri puse în picioare, neexistând încălzire, deşi era încă destul de rece, 6 martie 1978. Fără să mai cercetăm sărăcia camerelor, ne-am retras la odihnă. De masă nu era vorba, fiindcă ne aflam în prima săptămână din Postul Mare”. În decurs de câţiva ani, călugării veniţi din România au prenoit din temelii Schitul Prodromu şi şi-au atras simpatia şi chiar admiraţia monahilor lavrei athonite de care aparţineau.

Aşteptăm continuarea acestui adevărat roman al monahismului românesc, întrucât el depune mărturie şi despre fericita renaştere a Schitului Prodromu de la Muntele Athos, care va apărea în numărul următor al admirabilei reviste „Martyria”.