Avram Iancu nu poate fi acuzat de "cruzime animalicească" împotriva maghiarilor. Faptele sale trebuie judecate în contextul epocii, susţin istoricii.

Un tânăr cu alură de funcţionar public de treabă - care, de altfel, lucrează în cadrul Fiscului - este responsabil de nota "picantă" fără de care Ziua Maghiarilor nu ar fi căpătat spaţii atât de generoase în presă.

Dacă l-ai vedea pe stradă, nimic nu iar trăda înclinaţia "extremistă" în care îşi are originea şi gestul recent prin care şi-a permis să sancţioneze istoria: a spânzurat păpuşa Avram Iancu, înclinând balanţa unei epoci pe care istoricii o descriu drept una "a exceselor", în care atât românii, cât şi maghiarii au comis crime.

Gestul pentru care Csibi Barna are acum un dosar penal nu doar că nu a limpezit apele unei neînţelegeri cu rădăcini din colo de epoca paşoptistă, dar nu a făcut decât să alimenteze un pseudoconflict contemporan, vizibil mai ales în agora modernă - internetul.

Explicându-şi fapta ca pe un gest simbolic de a face cunoscute faptele "moţilor conduşi de Avram Iancu, Petru Dobra, Axente Sever şi alţii, comise cu o cruzime animalicească" împotriva maghiarilor, Barna şi-a atras oprobriul pe nedrept. Istoricii cred că, alături de mulţi alţii, Csibi Barna (foto) e victima unei "istoriografii care mai întâi l-a idolatrizat pe Avram Iancu şi care acum a trecut la cealaltă extremă".

Pericolul unei astfel de abordări, care nu face decât să întreţină bipolaritatea memoriei, suferă - aşa cum atrage atenţia Neagu Djuvara - de "viciul concepţiei şi a firmării într-o perioadă de exacerbare a naţionalismelor". Cu alte cuvinte, lipsa unui demers onest de prezentare a conducătorului revoluţiei române din Transilvania lasă locul unor speculaţii care vor deruta viitoarele generaţii, făcându-le mai vulnerabile unor curente de tip extremist, susţin istoricii.

<object height="390" width="619"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/X2vDRkjPJY0?fs=1&hl=ro_RO" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/X2vDRkjPJY0?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="390" width="619"></embed></object>

IDEALURI REVOLUŢIONARE:

"Avram Iancu a trăit drama unei epoci"

Un tânăr de 24 de ani, avocat la Târgu-Mureş - un bastion al secuimii -, şcolit peste graniţe, ca mai toată elita vremii, asistă în 1848 la un val nemaiîntâlnit de entuziasm revoluţionar care brăz da ţările vecine.

În primele sale acţiuni, Avram Iancu semnează, pe 22 martie 1848, o petiţie adresată împăratului din Viena, în care se revendică libertatea presei pentru ca naţiunea maghiară să-şi poată exprima întreaga voinţă pentru transformările viitoare (Silviu Dragomir, "Avram Iancu", ediţia a II-a, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968).

Însă, decepţionat, Iancu constată că revoluţia maghiară nu îşi propunea şi emanciparea românilor. Şi astfel, împreună cu prietenul Papiu Ilarian şi cu alţi români se îndreaptă către Blaj pe 1 aprilie 1848. După părerea lui Papiu Ilarian acest drum va lega definitiv personalitatea lui Iancu de acţiunea politică a românilor transilvăneni.

"Pe Avram Iancu, noi îl vedem ca principalul conducător al Revoluţiei de la 1848, pentru că el este omul care a organizat armata şi a pus-o sub conducerea unor tribuni, unor centurioni. El este cel care a inspirat masele. Era con vins că orice discuţie cu nobilimea maghiară nu mai poate duce la niciun rezultat", susţine profesorul Ion Bulei, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.

În fruntea a 10.000 de moţi

Primiţi iniţial cu neîncredere, Iancu şi învăţătorul Clemente Aiudeanu îndeamnă poporul să se pregătească pentru marea adunare de la Blaj (3-5 mai 1848). Acesta este momentul în care românii nu-şi mai recunosc statutul de iobagi, nu mai plătesc taxe, nu mai prestează muncă aservită pe moşiile nobilimii maghiare.

În fruntea a 10.000 de moţi organizaţi milităreşte, Avram Iancu îşi face intrarea în Adunarea de la Blaj, din mai 1848, rostind discursuri care îndeamnă la respingerea "Unirii cu Ungaria". Autorităţile maghiare încep să-i aresteze pe unii lideri ai românilor, în timp ce ţărănimea revendică dreptul asupra pădurilor.

"Avram Iancu a trăit o dramă, iar drama lui este practic drama tuturor românilor din Transilvania de la jumătatea secolului al XIX-lea. Acesta este omul care a trăit drama ajungerii la o înţelegere cu revoluţionarii maghiari, când a văzut cum tot efortul său de a schimba realitatea se prăbuşeşte. Mai ales că din partea lui Lajos Kossuth (un fost revoluţionar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluţiei de la 1848 - n.r.) exista o incapacitate de a înţelege situaţia istorică, chiar dacă era vorba despre toate celelalte provincii istorice care îşi cereau dreptul la existenţă", adaugă profesorul Bulei.

Eroul ajuns alcoolic

"Avram Iancu a fost unul dintre reprezentanţii noii generaţii a elitei românilor din Transilvania, care s-a afirmat în contextul revoluţiei de la 1848. Revoluţia a reprezentat un moment important în evoluţia românilor ardeleni, pentru că, în acest context, s-a consacrat pentru prima dată o elită laică, după ce până atunci elita românească din zonă fusese preponderent clerică", explică istoricul Alin Ciupală, conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, care şi critică gestul lui Csibi Barna.

"În orice interpretare istorică trebuie să ţinem cont de epocă şi de contextul european. Astfel, putem admite că la 1848 s-au făcut excese şi de o parte, şi de alta". Arestat, Avram Iancu însă a ajuns la închisoare, unde "a fost lovit în cap". La presiunea maselor, a fost eliberat, dar şi-a trăit restul zilelor "cu mintea rătăcită şi în patima băuturii". Visul de unire al lui Avram Iancu avea să se împlinească la 46 de ani de la moartea sa, în 1872.

TÂNĂR EMINENT

"Avrămuţ", colegul lui Aron Pumnul

Născut în 1824 la Vidra de Sus, o comună de iobagi din inima Munţilor Apuseni, Avram Iancu era al doilea copil al unor ţărani care luaseră parte la revolta de la Câmpeni ce urma să ducă la răscoala lui Horea din 1784-1785, cea mai mare din istoria Transilvaniei. Familia ducea o viaţă grea din cauza pământului nerodnic, dar şi a "răutăţilor" administraţiei maghiare, explică profesorul de istorie Corneliu Riegler, de la Colegiul Naţional "George Coşbuc".

"Avrămuţ", cum îl alintau părinţii, urmează şcoala la Câmpeni, având ca dascăli adevăraţi cărturari ai vremii, precum Mihai Gomboş şi Moise Ioanete. La 13 ani, este înscris la Gimnaziul catolic din Zlatna, cu limbă de predare latina, unde obţine note maxime (eminens).

În 1841, îşi continuă studiile liceale la Cluj, pentru ca în 1844 să treacă la Filosofie şi Drept, unde are colegi precum Ioan Raţiu - viitorul lider al mişcării pentru drepturile românilor din Transilvania ajuns în detenţie în 1892 -, Aron Pumnul - primul profesor de limba şi literatura română al Liceului german din Cernăuţi, unde îl are elev pe Mihai Eminescu -, sau Alexandru Pop, cunoscut mai ales ca Alexandru Papiu Ilarian – unul dintre organizatorii Revoluţiei de la 1848.

Încă din acea perioadă Avram Iancu asistă la modul în care nobilimea maghiară din Transilvania îşi pregăteşte viitorul stat naţional maghiar emancipat de absolutismul habsburgic şi îi ignoră pe românii consideraţi în ţara lor "toleraţi, admişi, nesocotiţi între stări", după cum consemnează istoria.

"Imaginea lui Avram Iancu a fost idealizată în egală măsură în care figurile paşoptiste maghiare au fost idealizate. Dar pentru a înţelege personalitatea lui, trebuie să ţinem seama de epocă şi de evenimentele petrecute în Transilvania şi în Imperiul Habsburgic", avertizează istoricul Alin Ciupală de la Universitatea din Bucureşti.

"Avram Iancu a trăit drama românilor din Transilvania de la jumătatea secolului al XIX-lea.", ION BULEI, istoric

SECOLUL FRĂMÂNTĂRILOR

Perioada paşoptistă, o epocă a exceselor

Perioada paşoptistă e considerată în egală măsură o epocă a frământă rilor şi a exceselor. Din această cauză faptele românilor şi ale maghiarilor nu pot fi judecate fără a fi puse în contextul vremii.

La 1848, Avram Iancu era nemulţumit de refuzul lui Lajos Kossuth de a acorda libertăţi naţionale românilor transilvăneni. Era anul marilor frământări sociale în Europa, când în Franţa se strigau cuvintele care au făcut istorie - libertate, egalitate, fraternitate - şi care s-au grefat în conştiinţa românilor din Transilvania. "A fost o revoluţie în care Avram Iancu a căutat să fie cu adevărat reprezentantul românilor din Tran silvania", susţine profesorul Ion Bulei, respingând "categoric", sintagma folosită de Csibi Barna pentru a descrie faptele moţilor, şi anume "cruzimea animalicească împotriva maghiarilor".

Deşi admite aura de legendă din jurul personajului Avram Iancu, aşa cum a fost prezentat în manualele de istorie, Bulei spune că "orice mare personalitate cunoaşte o mitologie", dar că el nu poate fi demitizat până la a-l asocia cu fapte de cruzime. Şi istoricul Alin Ciupală susţine că faptele dintr-o epocă nu pot constitui o scuză pentru gesturi xenofobe: "Putem admite că la 1848 s-au făcut excese şi de o parte, şi de alta. Adică, au fost sate de români distruse de maghiari şi, în aceeaşi măsură, românii au distrus sate maghiare".

Pericolul mitizării

Până la urmă "condamnarea" lui Avram Iancu, o revanşă după un secol şi jumătate, este o altă ipostază a vechii dispute teritoriale, susţine profesorul Corneliu Riegler: "Gândiţi-vă că astăzi frontiera dintre Franţa şi Germania, în Alsacia şi Lorena, şi Rinul se trec cu maşina, cu o viteză de peste 100 km/h. Nici măcar nu mai ai timp să avizezi turiştii că acolo s-au dat cele mai cumplite lupte din E uropa".

Momentul trebuie depăşit, afirmă acesta, susţinând că riscurile mitizării unei personalităţi istorice "sunt legate de a crea o falsă istorie din care să nu învăţăm nimic sau aproape nimic". "Probabil că şi Csibi Barna este produsul unei istorii bazate pe alte mituri. În fond, în zona secuiască de mult nu se mai învaţă istoria românilor, ci o istorie fabricată peste hotarele României, dar finanţată de la Bucureşti", încheie Riegler.

ISTORIA DIN MANUALELE ŞCOLARE

Legenda căzută în uitare. Inspectorul de istorie: "Elevii au nevoie de eroi"

Un tânăr mândru, îmbrăcat în alb, supranumit "Crăişorul munţilor", cel care a condus cu vitejie 10.000 de moţi înarmaţi cu coase, furci şi prea puţine puşti, în faţa unei oştiri maghiare mult mai bine înarmate. Cam a - cesta este portretul lui Avram Ian cu prezentat elevilor de clasa a IV-a, a VII-a, a VIII-a, dar şi a X-a şi a XII-a.

Plecând de la premisa că şi teroriştii sunt luptători pentru ţară, depinde de pe care parte priveşti lucrurile, susţine Mihai Manea, inspectorul de istorie din Capitală, care consideră că elevii au nevoie însă să se raporteze la anumite modele. "Avram Iancu nu este o personalitate în cazul căreia legenda, povestea sau mentalul colectiv - de altfel, prezente în cazul oricărei personalităţi a istoriei - să îi deformeze viaţa, activitatea sau profilul istoric. Aceasta, deoarece majoritatea legendelor vin din folclor şi marchează, cu precădere, trăsăturile sale de caracter şi nu activitatea sa. Elevul are nevoie de eroi, în special la vârsta fragedă, ca de fapt, oricând, pentru a regăsi caracteristicile spiritului naţional, care dau substanţă oricărui grup etnic", explică inspectorul.

Acest lucru nu are însă de ce să le creeze copiilor un sentiment de intoleranţă faţă de minorităţile naţionale, crede Mihai Manea: "Istoria, ca obiect de studiu în şcoală, are menirea de a cultiva între alte competenţe şi pe cea acceptării diversităţii, a toleranţei, a înţelegerii celui de lângă tine, indiferent de etnie. Iar manualele susţin acest demers. Acestui scop îi răspunde şi cursul privind Istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale din România (clasele VI şi VII) - pentru toate minorităţile din ţara noastră - şi, mai recent, Istoria Minorităţilor Naţionale, curs opţional - unic în mod absolut în Europa, pentru nivelul liceal."

La liceu, "Avrămuţ" onorează cu absenţa

Mai mult, gestul lui Csibi Barna nu este decât o încercare de exploatare politică, crede inspectorul de istorie: "Politizarea, uneori excesivă, a unei personalităţi a istoriei, utilizarea sa de către grupurile extremiste, nu poate decât să falsifice adevărul în istorie, ceea ce împietează evident asupra finalităţii demersului didactic".

Şi Corneliu Riegler, profesorul de istorie de la Colegiul Naţional "George Coşbuc", deplânge lipsa unui demers de redare onestă a epocii lui Avram Iancu. "Pot să vă spun că în momentul de faţa, la nivel de liceu, Avram Iancu onorează cu absenţa. De la o istoriografie care l-a idolatrizat s-a căzut la cealaltă extremă, de a fi pomenit în treacăt sau deloc", arată acesta.

Mai mult, istoriografia românească în general (nu doar cea naţional-comunistă) are viciul concepţiei şi afirmării într-o perioadă de exacerbare a naţionalismelor, lucru bine remarcat de Neagu Djuvara. Dar, avertizează profesorul, ambele extreme sunt periculoase. "Lipsa unui demers de prezentare onestă - sine ira et studio (fără mânie şi părtinire - n.r.) a conducătorului de 24 de ani al revoluţiei române din Transilvania lasă locul unor speculaţii care vor deruta viitoarele generaţii, făcându-le mai uşor vulnerabile unor curente de tip extrem".

În plus, efectul unei asemenea abordări, coroborat cu acea caracteristică a memoriei care face ca - în timp - amintirile să devină bipolare, întreţine o flacără dublă, deturnând semnificaţia anumitor evenimente majore din istorie. Adică, " o astfel de strategie culturală prin care oamenii sunt ţinuţi la un nivel cât mai scăzut poate fi la fel de nocivă precum naţionalismul erudit, prin faptul că prejudecăţile iau locul cunoaşterii temeinice", conchide profesorul Riegler. (A contribuit Andreea Archip)

"Pot să vă spun că în momentul de faţă, la nivel de liceu, Avram Iancu onorează cu absenţa.", CORNELIU RIEGLER, profesor de istorie

DESTIN TRAGIC. Avram Iancu şi-a trăit restul zilelor, după Revoluţia de la 1848, cu "mintea rătăcită şi în patima băuturii"