Pe ce domenii din România au pus ochii americanii după întâlnirea de pe Wall Street

Pe ce domenii din România au pus ochii americanii după întâlnirea de pe Wall Street

România ar putea beneficia de noi investiții majore din partea oamenilor de afaceri din Statele Unite, într-un moment în care deficitul bugetar apasă puternic asupra economiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după vizite oficiale la Washington și discuții cu reprezentanții Departamentului de Comerț al SUA, precum și cu mediul financiar-bancar american.

Oficialul român a precizat că discuțiile au vizat oportunități de investiții în infrastructură, energie, tehnologie și sănătate, domenii considerate strategice atât pentru dezvoltarea României, cât și pentru securitatea economică regională.

Domeniile vizate de americani pentru investiții

Potrivit ministrului Finanțelor, interesul americanilor se concentrează asupra unor proiecte de modernizare a rețelelor de transport și logistică, diversificare energetică și digitalizare. Totodată, investițiile în spitale și infrastructură medicală au fost menționate ca prioritate pentru partenerii americani.

„Am prezentat oportunitățile de investiții pe care România le oferă, în special prin parteneriate public-private, iar interesul american s-a concentrat asupra unor domenii strategice: infrastructură – modernizarea rețelelor de transport și logistică; energie – diversificare și securitate energetică; tehnologie – inovație și digitalizare; sănătate – spitale și infrastructură critică”, a transmis Alexandru Nazare într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare. Sursa foto: Facebook/Alexandru Nazare

Sprijin pentru atragerea de capital

Nazare a subliniat că relația cu Departamentul de Comerț al SUA a fost consolidată prin intermediul Programului pentru Dezvoltarea Dreptului Comercial (CLDP), o structură specializată care sprijină reforme legislative și instituționale.

În următoarele trei luni, oficialii americani urmează să organizeze mai multe evenimente la București pentru a sprijini atragerea de investiții și dezvoltarea parteneriatelor public-private.

Care ar fi beneficiile pentru România

Ministrul Finanțelor a evidențiat că deschiderea investitorilor americani înseamnă nu doar capital și know-how, ci și confirmarea poziției României ca partener strategic de încredere în regiune. Acesta a menționat că, odată cu identificarea unor proiecte concrete, SUA pot sprijini atragerea de capital și expertiză suplimentară pentru realizarea unor investiții complexe.

„Practic, e o nouă ipostază, dar mult mai puternică, în care, din poziția de ministru, putem să continuăm aceste proiecte la un nivel mai înalt. Ei pot să aducă alți investitori în România. În momentul când avem proiecte identificate, ei sunt cei care vor aduce și capitalul, să investească, să vină, să participe la astfel de proiecte în parteneriat public-privat”, a declarat Alexandru Nazare.

Ne puteți urmări și pe Google News