Patru drumuri judeţene din Vaslui sunt ÎNCHISE circulaţiei din cauza viscolului

Patru drumuri judeţene din Vaslui sunt ÎNCHISE circulaţiei din cauza viscolului

Patru drumuri judeţene din Vaslui sunt închise circulaţiei, miercuri, din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente, iar pe alte trei drumuri traficul se desfăşoară cu dificultate.

Patru drumuri judeţene, respectiv Lipovăţ - Bogdana, Băceşti - Vovireşti, Huşi - Arsura şi Codăeşti - Dăneşti sunt închise circulaţiei, în timp ce pe alte trei, Roşieşti - Vutcani, Huc - Rafaila şi Muntenii de Sus - Tanacu, se circulă pe un singur sens doar cu maşini cu tracţiune integrală şi care au lanţuri, conform Mediafax.

Reprezentanţii societăţii Lucrări Drumuri şi Poduri Vaslui, la care unic acţionar este Consiliul Judeţean Vaslui, nu au putut preciza când va fi deblocat traficul pe cele patru drumuri.

”Blocajele apărute pe cele patru drumuri sunt pe porţiuni de 100-200 de metri, unde zăpada a fost spulberată din câmp pe şosea. Din păcate, două din cele cinci autofreze pe care le avem în dotare s-au stricat, iar pe acele sectoare cu probleme nu se poate interveni decât cu astfel de utilaje. Noi sperăm ca în cursul zilei de astăzi (n.r. - miercuri) să le putem debloca, dacă nu cel târziu până mâine dimineaţă, aşa cum prevede şi legislaţia, care spune că avem obligaţia să o facem în cel mult 24 de ore de la oprirea viscolului”, a declarat, miercuri, directorul societăţii LDP SA Vaslui, Adrian Cotigă.

Ne puteți urmări și pe Google News