Patrick Mouratoglou, mărturisiri despre cazul Simonei Halep: „A trecut prin iad”

Patrick Mouratoglou, mărturisiri despre cazul Simonei Halep: „A trecut prin iad” Simona şi Patrick. Sursa foto: Facebook

Cu toate că o perioadă lungă a păstrat tăcerea despre cazul de dopaj al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou a vorbit despre ziua în care sportiva a fost pusă în fața acuzațiilor și scoasă de pe terenul de tenis.

După ce a obținut o reducere a pedepsei la TAS, Simona Halep a afirmat că tot ce i s-a întâmplat a fost rezultatul unei greșeli și nu a fost nimic intenționat. Cu toate astea a decis să încheie colaborarea cu tehnicianul francez și echipa lui.

Patrick Mouratoglou, despre momentul aflării rezultatului pozitiv al Simonei Halep

Perceput de mulți ca principalul vinovat în cazul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou a relatat la Tennis Channel momentele dificile prin care a trecut campioana noastră atunci când a aflat că a fost depistată pozitiv la testul anti-doping.

„A fost oribil, a fost înfricoşător. Ea nu ştia dacă va putea juca din nou cândva. A trecut prin iad cu ceea ce s-a întâmplat cu povestea cu dopajul. Este înfricoşător pentru că nu ştii dacă vei putea stabili ce s-a întâmplat cu adevărat.

Ne puteți urmări și pe Google News

De fapt, când a început, nici măcar nu ştiam ce s-a întâmplat, pentru că nu ai idee cum poţi avea această substanţă în urină. Şi atunci trebuie să cauţi şi trebuie să dovedeşti de unde provine, altfel primeşti pedeapsa maximă”, a declarat antrenorul.

Simona Halep

Simona Halep. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ce părere are despre revenirea Simonei

Patrick Mouratoglou spune că a urmărit îndeaproape cazul Simonei și se bucură de revenirea acesteia pe zgură:

„Bineînţeles că am urmărit situaţia zi de zi. Sunt foarte, foarte uşurat pentru ea, pentru că adevărul a prevalat în cele din urmă. Să o avem înapoi este fantastic şi pentru tenisul feminin. Abia aştept să o văd jucând şi sunt sigur că şi mulţi oameni aşteaptă acest moment”, a declarat Mouratoglou.

Simona Halep a vorbit pentru prima oară despre „vinovăția” lui Mouratoglou

Simona Halep a făcut o serie de declarații cu privire la cazul de dopaj, care i-a atras o suspendare de patru ani. Până acum nimeni nu știa despre aceste detalii. A vorbit, de asemenea, și despre gestul responsabil al antrenorului  francez, care și-a asumat toată vina. La mijloc era un document extrem de important care a fost ținut sub tăcere de părțile implicate.

„Patrick Mouratoglou și-a asumat din octombrie 2022, de fapt toţi cei de la academie au semnat nişte formulare, că ei au recomandat aceste suplimente. Nu au fost date public, dar tribunalul de la Londra a ştiut, chiar dinainte de interogatoriul meu.

A fost o neglijenţă şi ghinonul meu ca să spun drept. Neglijenta din partea echipei că nu au verificat aşa cum ar fi trebuit să verifice, dar este şi o întâmplare, un ghinion că nu avea ce să caute acea substanţă în acest supliment”, a spus Simona Halep.

Simona a mai declarat că „Mouratoglou, de fapt, echipa şi, implicit, şi el mi-au recomandat aceste suplimente”. Sportiva a mai spus că „Sunt convinsă că nu a făcut-o cu rea intenţie sau cu alte lucruri greşite, dar a fost o greşeală pe care am plătit-o foarte, foarte scump. Însă, a fost o greşeală, atâta tot, nicio intenţie de doping”.