Patrick Bruel, vizat de o nouă plângere pentru tentativă de viol. Victima era „abia majoră”, potrivit avocatei

Patrick Bruel, vizat de o nouă plângere pentru tentativă de viol. Victima era „abia majoră”, potrivit avocateiPatrick Bruel. Sursa foto: instagram

O nouă plângere a fost depusă în Franța împotriva cântărețului și actorului Patrick Bruel, într-un dosar care vizează acuzații de viol și agresiune sexuală, a anunțat miercuri avocata reclamantelor, transmite AFP.

Avocata Myriam Guedj-Benayoun a declarat pentru AFP că a depus în această vară o plângere pentru tentativă de viol. Potrivit acesteia, termenul de prescripție pentru fapta reclamată ar fi expirat.

„Victima era extrem de tânără la momentul presupuselor fapte, abia împlinise 18 ani”, a declarat avocata pentru postul France Inter. Ea nu a precizat când și unde ar fi avut loc presupusele fapte.

Cel puțin nouă plângeri împotriva lui Patrick Bruel

Patrick Bruel, în vârstă de 67 de ani, a fost pus sub acuzare oficial la jumătatea lunii iunie în patru cazuri de violență sexuală și a fost plasat sub statutul de martor asistat în alte patru cazuri.

La sfârșitul lunii iulie, la solicitarea cântărețului, măsura controlului judiciar a fost relaxată, astfel încât acesta să poată părăsi teritoriul Franței. Parchetul a contestat ulterior decizia.

Odată cu plângerea anunțată miercuri, cel puțin nouă noi plângeri au fost depuse împotriva lui Patrick Bruel pentru acuzații de viol, tentativă de viol sau agresiune sexuală.

Cântărețul a negat în mod constant acuzațiile formulate împotriva sa.

Avocata reclamantei invocă un presupus „modus operandi”

Myriam Guedj-Benayoun a declarat pentru France Inter că femeia care a depus cea mai recentă plângere a relatat incidente despre care susține că ar fi urmat un tipar similar celor reclamate în alte cazuri.

Potrivit avocatei, femeia activa în industria divertismentului, ar fi fost abordată și invitată la o petrecere, iar ulterior ar fi rămas singură cu Patrick Bruel, moment în care susține că a fost victima unei tentative de viol.

Avocata a afirmat că legislația penală franceză permite analizarea caracterului repetitiv al unor presupuse fapte și a legăturii dintre acestea, ceea ce ar putea avea implicații asupra termenelor de prescripție în anumite situații.

Guedj-Benayoun reprezintă și alte două femei care îl acuză pe Patrick Bruel de agresiune sexuală, în cauze referitoare la Bruxelles și L'Isle-sur-la-Sorgue, în sudul Franței.

Avocații cântărețului, Fanny Colin, Céline Lasek și Christophe Ingrain, nu au răspuns solicitărilor AFP pentru un punct de vedere până la momentul transmiterii informației.

Patrick Bruel și-a anulat o mare parte din turneu

Patrick Bruel

Patrick Bruel. Sursa foto: Facebook

Patrick Bruel este una dintre figurile cunoscute ale muzicii franceze, casa sa de discuri, Sony, afirmând că artistul a vândut aproximativ 15 milioane de albume.

După apariția mai multor mărturii și acuzații, cântărețul și-a redus activitatea concertistică și a anulat cea mai mare parte a turneului programat în Franța și în străinătate. Turneul fusese conceput ca o revenire în fața publicului, în jurul albumului „Alors regarde”, lansat în 1989 și considerat cel mai mare succes al său.