Evenimentul Zilei > EVZ Special > Partizani din Apuseni, exhumaţi sub ochii rudelor şi urmaşilor
Partizani din Apuseni, exhumaţi sub ochii rudelor şi urmaşilor

Partizani din Apuseni, exhumaţi sub ochii rudelor şi urmaşilor

Miercuri s-a finalizat procedura de studiere "in situ" a osemintelor a cinci patrizani anticomunişti ucişi în martie 1949, aproape de satul Bistra, din judeţul Alba. Specialiştii IICCMER au lucrat, vreme de trei zile, sub ochii sătenilor, ai rudelor celor morţi şi ai urmaşi ai partizanilor ucişi în operaţiunea Securităţii de eliminare a grupării maiorului Nicolae Dabija, una dintre cele mai puternice organizaţii anti-comuniste din Apuseni.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) studiază cazul de la Bistra încă din 2009, dar abia acum a reuşit să ajungă în faza în care osemintele a cinci dintre partizanii ucişi de Securitate pe 4 martie 1949, în munţi, şi lăsate la locul faptei, să fie din nou scoase la lumină. Constatările investigatorilor confirmă aproape 100 la sută mărturiile localnicilor.

Bătălia de la 4 martie 1949

Lângă Bistra, la cota 1.200, la 16 kilometri distanţă, într-o pădure de brad, maiorul Nicolae Dabija, unul dintre eroii Armatei Române pe frontul de Est în cel de-al Doilea Război Mondial, pusese bazele unei tabere în care-şi avea "cartierul general" organizaţia de rezistenţă anti-comunistă pe care o înfiinţase câteva luni mai devreme: Frontul Apărării Naţionale – Corpul de Haiduci. Securitatea îşi infiltrase doi agenţi în rândul partizanilor, iar în dimineaţa zilei de 4 martie 1949, a urcat lângă tabără două plutoane de soldaţi în termen cărora le-a ordonat să deschidă focul împotriva membrilor organizaţiei. Din cele 22 de persoane prezente în acel moment în tabără, cinci au murit pe loc, în urma unei încleştări armate ce a durat două ore. Este vorba despre Ioan Cigmăian (din Gelmar – judeţul Hunedoara), Petru Decean, Lucian Mitrofan, Iosif Maier şi soţia sa, Elena. În confruntare au decedat şi trei soldaţi din trupele armate ale Securităţii. Trupurile soldaţilor au fost evacuate imediat după încleştare. Cadavrele partizanilor au fost aruncate de-a valma într-o mică magazie de alimente a taberei, săpată, pe jumătate, în pământ peste care a fost prăbuşit acoperişul.

Aceste date erau cunoscute de IICCMER în urma mărturiilor localnicilor şi a studierii arhivelor CNSAS. Săpăturile arheologice începute luni le-au confirmat.

Cinci schelete aruncate de-a valma au fost găsite marţi. După poziţia oaselor s-a concluzionat că un cadavru era lăsat pe-o parte, altele trei pe spate, iar cel de-al cincilea, cu faţa în jos. S-au confirmat şi spusele localnicilor care afirmau, printre altele, că, la scurt timp după măcelul din pădure, locuitori din Bistra i-au tăiat degetul Elenei Maier pentru a-i fura verigheta, iar unul dintre partizanii omorâţi a fost lăsat fără cei câţiva dinţi de aur pe care-i avea.

Amintiri răscolite

Maria Decean, sora lui Petru Decean, a apucat să trăiască un moment la care nu mai spera: găsirea osemintelor fratelui său. "Eram elevă când a venit pe la mine, la Blaj, şi mi-a spus că pleacă-n munţi. Eu m-am apucat să-mi fac bagajul şi mi-a zis «Tu nu vii». Eu credeam că vorbeşte de o excursie. Nu mi-a zis unde şi de ce mergea. Părinţii mei ştiau însă. Dacă mi-ar fi spus că vine în tabăra anticomunistă veneam şi eu, pentru că noi aşa fuseserăm crescuţi, în acel spirit al patriotismului dus până la jertfă", mărturiseşte femeia care, la cei 86 de ani ai ei, deşi se mişcă greu, a ţinut cu tot dinadinsul să asiste la momentul descoperirii osemintelor fratelui său. "Şi eu, şi ai mei am avut apoi multe de tras cu comuniştii. Eu mi-am pierdut un plămân din cauza interogatoriilor Securităţii. Apoi n-am mai avut voie să dau admitere la nicio facultate. Nu ne-au lăsat în pace niciodată. Nici acum, să ştiţi, că nu mă simt împăcată. Dar… ce se mai poate face?!" adaugă Maria Decean, reuşind cu un efort vizibil să-şi stăpânească lacrimile.

Copilărie periculoasă

Printre localnicii care au asistat la operaţiunile derulate de IICCMER în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj – Napoca se numără şi Alexandru Râştei (77 de ani). Bărbatul povesteşte că, în copilărie, obişnuia să ajungă în locul numit "Groşi" (locul taberei maiorului Dabija) cu vitele la păscut. Primăvara lui 1949 la marcat însă. Securiştii au lăsat, pur şi simplu, cadavrele să putrezească sub acoperişul prăbuşit al magaziei de alimente. "Noi am ajuns p-aici la finalul lui aprilie. Mirosea de numa-numa. Prin găurile acoperişului ăla prăbuşit am văzut cadavrul care era deasupra. Or mai văzut şi alţii. Nu mai ştiu cine, dar ştiu că cineva din sat o venit de-o aruncat cu pământ peste cadavre". Camaradul său, Alexandru Macarie îşi aminteşte că unul dintre copiii din sat a fost grav rănit de o grenadă găsită în aceeaşi zonă, aruncată în confruntarea dintre Securitate şi partizani, dar rămasă neexplodată. "O găsit-o şi ce ştiu eu cum o făcut c-o explodat şi l-o nenorocit la picioare. Am văzut şi eu cadavrele atunci. Mai erau şi câteva barăci p-aicea şi pe toate scria, crestat cu cuţitul «Noroc sau izbândă!».

BOR – decizie de neînţeles

De obicei, atunci când se găsesc osemintele unor partizani ucişi de securitate şi lăsate aproape de locul confruntării, unul dintre demersurile IICCMER este de a-i ruga pe preoţi să facă o slujbă înainte ca acestea să fie extrase din amplasamentul respectiv şi trimise, mai departe, spre cercetări la medicina legală, ori reînhumate (de data aceasta cu o slujbă religioasă în toată regula). La Groşi, lângă Bistra, IICCMER a avut de-a face cu o premieră. Patru dintre cei cinci partizani erau greco-catolici. Cel de-al cincilea, Ioan Cigmănian era ortodox. IICCMER a solicitat atât preoţilor greco-catolici din zonă cât şi celor ortodocşi să vină pentru o slujbă religioasă la locul descoperirii. Preoţii ortodocşi au refuzat motivând neoficial că trebuie să se supună unei interdicţii impuse de BOR de a se afişa împreună cu preoţi greco-catolici (probabil din cauza disputei "imobiliare" reactivate în România, dintre cele două biserici).

Măcelul care a durat trei ani

Niciul dintre cei 25 de membri ai grupării maiorului Nicolae Dabija nu au scăpat, cu excepţia celor doi agenţi infiltraţi de securitate. Atât documentele din arhivele CNSAS cât şi mărturiile bătrânilor din Bistra arată că, pe lângă cei condamnaţi la moarte prin spânzurare (cum a fost şi cazul liderului grupului), cei care au beneficiat de "clemenţa" justiţiei de atunci, alegându-se "doar" cu vreo 20 – 25 de ani de închisoare, au fost scoşi de securişti din penitenciare, sub diferite pretexte şi împuşcaţi, pur şi simplu, cadavrele fiind, de asemenea abandonate la locul faptei.

După data de 4 martie, Securitatea a derulat în zona comunei Bistra ample operaţiuni de prindere a fugarilor, dar şi de pedepsire a sătenilor care i-au ajutat pe partizani. Numărul victimelor în acest caz este de ordinul zecilor, fie că vorbim de susţinători împuşcaţi fără nicio judecată de către regimul opresiv comunist, fie că ne referim la localnici condamnaţi la ani grei de muncă silnică, ori familii întregi deportate în Bărăgan.