Parodoxul din PNL: Orban nu este de acord, dar se practică la greu. „Cancerul” politicii

Parodoxul din PNL: Orban nu este de acord, dar se practică la greu. „Cancerul” politicii

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat vineri, la Timişoara, că nu este de acord cu traseismul politic şi a cerut presei să trateze echidistant acest aspect, cu privire la toate partidele politice, nu doar la PNL.

„Nu sunt de acord cu traseismul politic. Eu sunt membru al aceluiaşi partid politic în care m-am înscris din septembrie 1990. Avem o decizie a Biroului Politic Naţional privitor la cooptarea de primari. Sunt decizii care au fost luate, acum nu mai poţi întoarce lucrurile. Dar chiar mă deranjează când văd că se arată cu degetul doar în direcţia PNL. Vă rog să urmăriţi candidaturile tuturor formaţiunilor politice şi veţi vedea că toate acestea au luat candidaţi de la alte partide politice, nu numai PSD, ci şi altele au luat membri ai PNL cu sutele, candidând pe listele lor. Sunt împotriva traseismului politic şi sunt convins că mass-media trebuie să prezinte traseismul politic, dar în mod obiectiv, privitor la toate formaţiunile politice”, a răspuns Ludovic Orban unei întrebări a presei.

Premierul Ludovic Orban a vizitat, vineri, şantierul centurii de sud a Timişoarei, care va face legătura cu Serbia şi a discutat cu lideri locali din domeniul Sănătăţii, în contextul pandemiei COVID-19.

De asemenea, în prezenţa premierului au fost semnate două contracte ale municipalităţii pentru dotarea a două centre sociale din Timişoara în actualul context pandemic, precum şi proiectul „Creşterea capacităţii de reacţie a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului SARS-CoV-2”.

PNL a atras în ultima perioadă peste 120 de primari de la PSD. Deși liberalii au declarat că nu sunt de acord cu migrația politică, totuşi, traseismul ia amploare.

PNL ar fi atras în doar câteva zile, peste 120 de primari de la PSD prin înțelegeri ascunse, oferte si promisiuni. Şi în 2014, PSD, aflat la guvernare, acapara sute de primari în baza ordonantei 55, care permitea migrația aleșilor locali.

Apropierea campaniei electorale pentru alegerile locale a declanșat operațiunea de racolare a primarilor aflați în funcție. PNL a început să anunțe transferul mai multor primari PSD, chiar dacă liberalii anunțaseră că nu vor încuraja migrația politică.

De cealaltă parte, social-democrații spun că s-a recurs la amenințări și șantaj și că vor depune plângeri penale împotriva membrilor PNL care au recurs la aceste metode. Nici PSD nu a stat deoparte, reușind să atragă în jur de 39 de primari de la PNL, însă cu mult sub scorul făcut de Partidul Liberal.

Nici social-democrații nu au rămas însă indiferenți și au acaparat aleși locali de la partidul aflat la guvernare. Doar că PSD a reușit să-și întărească forțele cu doar 39 de primari.

Iohannis nu girează racolările făcute de PNL

„Nu văd cu ochi buni aceste racolări. Am fost dintotdeauna şi sunt şi acum împotriva traseismului politic. E o boală gravă a politicii româneşti. Ori de câte ori am avut ocazia m-am exprimat public împotriva traseimului politic”, a spus, miercuri, şeful statului, Klaus Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News